Prințul Andrew, fratele regelui Charles III Foto: Zak Hussein / SplashNews.com / Splash / Profimedia
Regele Charles III al Regatului Unit i-a retras titlul princiar fratelui său mai tânăr Andrew și a ordonat evacuarea sa din castelul Windsor din cauza legăturilor sale cu Jeffrey Epstein, condamnat pentru infracțiuni sexuale, informează Reuters, citând un comunicat al Palatului Buckingham.
Andrew (65 de ani), al doilea fiu al reginei Elizabeth II, se confruntă cu presiuni crescânde legate de conexiunile sale cu Epstein, iar la începutul acestei luni a fost nevoit să renunțe la titlul de duce de York. Astfel, regele Charles i-a retras privilegiile nobiliare, urmând să păstreze numele de Andrew Mountbatten Windsor.
Măsuri decise de autorități
Comunicatul oficial de la Palatul Buckingham specifică faptul că Andrew a fost notificat să renunțe la contractul de închiriere pentru reședința de la Windsor, situată în vestul Londrei, urmând să se mute într-o locuință privat din estul Angliei.
„Aceste măsuri de sancționare sunt considerate necesare, în ciuda faptului că el neagă acuzațiile aduse. Maiestățile Lor doresc ca toți să știe că gândurile și simpatia lor rămân pentru victimele și supraviețuitorii oricărei forme de abuz”, precizează sursa citată.
O sursă din cadrul palatului a declarant că, deși Andrew continuă să nege acuzațiile, este clar că au fost comise greșeli grave de judecată din partea sa. Decizia de a-i retrage titlurile a fost luată de Charles III, cu sprijinul întregii familii regale, inclusiv al prințului moștenitor William.
În ultimele săptămâni, mass-media britanică a urmărit mai atent finanțele prințului, după ce publicația The Times a relatat că acesta nu a plătit chirie pentru reședința cu 30 de camere timp de două decenii, însă a finanțat lucrări în valoare de 7,5 milioane de lire pentru mutare.
O comisie parlamentară din Regatul Unit analizează dacă Andrew ar trebui să continue să locuiască în acea reședință.
Acuzații noi privind legătura cu Jeffrey Epstein
Poliția Metropolitană din Londra a informat pe 19 octombrie că investighează activ informațiile apărute în presă conform cărora prințul Andrew ar fi încercat să obțină date personale despre inculpată Virginia Giuffre, prin intermediul polițiștilor care îi asigură protecția, conform BBC.
„Suntem conștienți de informațiile apărute și desfașurăm activ o anchetă cu privire la aceste acuzații”, a transmis duminică Poliția Metropolitană, după ce mai multe publicații britanice au scris că prințul Andrew „a încercat să obțină informații compromițătoare” despre Virginia Giuffre, care l-a acuzat pe fiul reginei Elisabeta a II-a de agresiuni sexuale.
Virginia Giuffre a declarat că a fost una dintre tinerele exploatate sexual de Jeffrey Epstein, condamat pentru infracțiuni sexuale, și de cercul său de prieteni bogați, printre care și prințul Andrew, pe care l-a dat în judecată în 2021.
Giuffre, care s-a sinucis la începutul anului 2025, susține că a fost constrânsă să întrețină relații sexuale cu Andrew de trei ori, inclusiv când avea 17 ani, la reședința prietenei sale Ghislaine Maxwell din Londra, în 2001. Prințul a negat constant aceste acuzații, iar el și Giuffre au ajuns la o înțelegere confidențială în 2022.














