
Pompieri, Foto: Inquam Photos / George Călin
O explozie urmată de incendiu s-a produs sâmbătă în jurul orei 12:00, într-un imobil din Timișoara. Aproximativ 60 de persoane s-au evacuat spontan, iar un bărbat a suferit arsuri pe 30-40% din suprafața corpului, conform informațiilor transmise de ISU Timiș, citate de News.ro.
Clădirea în care a avut loc explozia și incendiul se află pe Strada Cerna din Timișoara. Incendiul a izbucnit la nivelul parterului unui apartament, potrivit reprezentanților ISU Timiș.
La fața locului s-au deplasat pompieri din Detașamentul 1 Timișoara cu două autospeciale pentru stingerea incendiilor cu apă și spumă, o autoscară mecanică și trei echipaje SMURD, inclusiv unul cu medic.
„În urma incidentului a fost înregistrată o victimă de sex masculin, care prezintă arsuri de gradul I și II pe aproximativ 30-40%. Victima a fost preluată de echipajul medical în stare conştientă și cooperantă”, a declarat sursa citată.
În urma detonării, aproximativ 60 de persoane și-au evacuat în mod sigur locuințele.
Până în prezent, nu există informații precise despre cauza detonării exploziei.














