Confruntat, la Antena 3 CNN, cu realitatea că este dificil de crezut că legea va putea fi adoptată de Parlament și de Curtea Constituțională până pe 28 noiembrie, Nazare a fost întrebat: „Ne luăm rămas bun de la acești bani?”.
„Este vorba despre 231 de milioane de euro de care aveam nevoie. Sper ca odată cu publicarea motivării, în coaliție să găsim soluția adecvată, astfel încât până la termen să implementăm o măsură care să satisfacă comisia și să asigurăm fondurile”, a răspuns ministrul, recunoscând totodată: „Este adevărat, termenul este foarte strâns”.
Jurnalista l-a întrebat pe ministru dacă a solicitat liderilor coaliției să sublinieze urgența situației și importanța de a nu pierde nici o clipă pentru salvarea celor 231 milioane de euro. Nazare a confirmat că a comunicat gravitatea situației tuturor liderilor politici relevanți, menționând că aceștia sunt pe deplin conștienți de miza financiară. Ministrul a declarat că a avut discuții atât cu ministrul fondurilor europene, cât și cu premierul, fiind optimist că imediat după publicarea motivării deciziei Curții Constituționale, coaliția va identifica o soluție legislativă acceptabilă.
Întrebat dacă nu cumva este vorba despre o acceptare resemnată în privința acestor fonduri, Nazare a spus: „Nu e o acceptare resemnată, nu e o acceptare resemnată. Timpul este foarte restrâns, dar nu e o acceptare resemnată. Trebuie să găsim soluții”.















