
Mai mult de un sfert dintre respondenţi (26%) au afirmat că iau în calcul în mod serios părăsirea statului Florida din cauza costurilor de trai, în timp ce 23,6% consideră posibil acest lucru, conform unui sondaj realizat între 30 septembrie şi 10 octombrie.
„Indicele celor care intenţionează să se mute indică faptul că, în ciuda atractivităţii Florida pentru noi rezidenţi, mulţi dintre locuitorii actuali simt presiuni suficiente pentru a lua în considerare plecarea”, a explicat, într-un comunicat, Eric Levy, director adjunct al iniţiativei de sondaje de opinie pentru afaceri şi economie la FAU.
Nouă din zece rezidenţi din Florida (90%) manifestă preocupare faţă de inflaţie, inclusiv 56% care afirmă că sunt „foarte preocupaţi”, în timp ce opt din zece (80%) sunt neliniştiţi în legătură cu accesibilitatea locuinţelor, dintre care 49% se declară „foarte îngrijoraţi”.
Un procent de 51% dintre respondenţi consideră că sunt „destul de siguri” că pot achiziţiona o locuinţă în prezent, în timp ce 79% percep cumpărarea unei case ca fiind „mai dificilă decât în ultimii cinci ani”. Factorii principali care afectează procesul sunt preţurile (36%), ratele dobânzilor (15%) şi costul avansului (11%).
De asemenea, peste 43% dintre rezidenţii din Florida trăiesc „de la salariu la salariu”, iar doar 48% dispun de un fond de urgenţă care să asigure cheltuieli pentru trei luni.
Principalul motiv pentru imposibilitatea de a economisi mai mult este „costul ridicat al vieţii”, menţionat de 43%, peste datoriile (15%) şi veniturile limitate (13%).
În ciuda situaţiei generale, 53% dintre locuitorii statului continuă să creadă în „visul american”, iar 41% evaluează economia americană ca fiind „excelentă sau bună”, în timp ce 27,6% o consideră „slabă”, iar 31,5% o percep ca fiind „mediocră”.
Acest fenomen contrastează cu influxul de noi locuitori în Florida, statul fiind al doilea cel mai populat ca număr de migranţi în perioada 2023-2024, cu 467.347 de persoane, după Texas, conform datelor Biroului de recensământ.
De la începutul anului 2019 până în 2023, florida a înregistrat un milion de gospodării noi, impulsionate de migraţia din state precum New York, Illinois şi California, ceea ce a dus la o creştere medie de 500 de dolari a chiriilor, ajungând la o medie de 1.719 dolari, potrivit unui studiu al Universităţii din Florida din iulie.
Sondajul FAU a fost realizat online pe un eșantion de 1.000 de adulţi, cu o marjă de eroare de 3,02%.














