
Marius Gabriel Lazurca, actual ambasador al României în Mexic. Fotografie: Eyepix / ddp USA / Profimedia
Președintele Nicușor Dan a semnat joi un decret prin care Marius Lazurca obține gradul diplomatic de ambasador. Lazurca este consilier prezidențial pentru securitate națională și politică externă și a fost unul dintre numele discutate pentru conducerea Serviciului de Informații Externe (SIE).
Potrivit Administrației Prezidențiale, Lazurca se află printre cei cinci diplomați care au fost avansați la rangul de ambasador, alături de purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Țărnea, Aniela Crețu, Dan Iancu și Mihaela-Simona Spinaru.
Marius Lazurca a fost numit săptămâna trecută consilier prezidențial pentru securitate națională. De asemenea, ocupă funcția de consilier pentru politică externă din data de 6 octombrie.
Marius Lazurca, o posibilă candidatură vehiculată pentru conducerea SIE
Lazurca a fost una dintre variantele menționate pentru funcția de director al Serviciului Român de Informații Externe (SIE). Pe 15 septembrie, Nicușor Dan l-a rechemat în țară pe Lazurca, în prezent ambasador în Mexic.
„Lazurca este o persoană în care am încredere, îl cunosc de multă vreme. Consider că poate contribui mai eficient dintr-o poziție centrală. Care va fi acea poziție, vom vedea”, a declarat președintele Nicușor Dan într-un interviu pentru Antena 3 CNN.
„L-am rechemat pentru a ocupa o funcție în București. În privința celorlalte servicii, până la finalizarea discuțiilor cu partidele din majoritate, nu voi face declarații”, a precizat atunci Nicușor Dan.
Marius Lazurca a deținut funcția de ambasador al României în Mexic în perioada martie 2021 – septembrie 2025.
Anterior, Lazurca a fost Reprezentant Permanent al României la Comisia Dunării (2016-2020), ambasador al României în Ungaria (2016-2020), în Republica Moldova (2010-2016) și la Sfântul Scaun și Ordinul Militar Suveran din Malta (2006-2010), conform Ministerului Afacerilor Externe.














