În Zohran Mamdani, primarul ales al New York-ului, fervorul utopic global și-a găsit un nou reprezentant. Fața sa reprezintă simbolul unui nou radicalism progresist ce combină, dialectic, apelul la marxism și retorica antisemită: promisiunea lui Mamdani constă în reîmprospătarea unei politici a resentimentului menită să ofere progresismului ocazia unei alte lupte de clasă, afirmă profesorul de drept constituțional Ioan Stanomir într-un comentariu publicat de Hotnews.
Chiar și atunci când s-a considerat că ideea utopică a fost discreditată în trecut, aspirația către idealuri utopice renaște, ca o amintire că nimic nu este mai seducător și mai energizant decât proiectul construirii paradisului pe pământ: egalitatea deplină și guvernarea totalitară reprezintă fundamentul pe care se ridică templul viitorului imaginat de fanaticii reorganizării societății.
În Zohran Mamdani, primarul ales al New York-ului, idealul utopic global și-a găsit un nou avocat. Fața sa simbolizează un nou radicalism progresist ce unifică, dialectic, apelul la marxism și retorica antisemită: promisiunea lui Mamdani constă în revitalizarea unei politici a resentimentului menită să ofere progresismului o nouă oportunitate de luptă de clasă. Despărțindu-se de social-democrație și de tradiția democratică conservative din America, Mamdani deschide un nou drum. Socialismul său democratic devine numele elegant și neutru pentru egalitarismul înrădăcinat în entuziasmul comunist.
Omul și statul
Adepții utopiei resping abordarea gradualistă, considerând-o restricționată. Pasiunea pentru o umanitate idealizată îi determină să susțină o religie politică a guvernării nelimitate. Pentru acești utopiști, statul este un instrument destinat accelerării revoluției sociale. Statul trebuie cucerit pentru a elibera umanitatea.
Proprietatea și libertățile individuale, economice și politice, devin suspecte în această paradigmă dedicată emancipării colective. Proprietatea este percepută ca un simptom al reticenței, iar socializarea mijloacelor de producție devine soluția pentru a elibera masele largi de exploatare. Ideologia egalitaristă implică etatismul ca pârghie fundamentală în transformarea societății și a individului.
Etatisumul utopic detestă proprietatea privată, indiferent de amploarea acesteia: autonomia pe care o conferă reprezintă un obstacol în calea experimentelor ambițioase ale unei administrații viziunare. Noua luptă de clasă modernă continuă tradiția nivelării și masificării comuniste. Radicalismul salvagează iluziile planificării totalitare.
Și cum poate fi rezistată avansarea elanului utopic, salutat ca simptomele unui viitor luminos? Recurgerea la politica la scară umană rămâne o alternativă la rătăcire. Oamenii, nu umanitatea abstractă, trebuie să fie centrul viziunii: guvernarea nelimitată reprezintă un pericol mortal pentru libertățile noastre.
Politica centrată pe omul, susținută de o tradiție liberal-conservatoare și democrată, consideră demnitatea umană ca fiind expresia naturală a suveranității. Demnitatea umană stabilește limitele și natura politicii: egalitarismul totalitar urmărește controlul absolut, invocând iluzia mântuirii colective.
Probabil, esența politicii la scară umană constă în refuzul acceptării noilor salvatori, cu etatismul lor devastator. Nu se poate concepe demnitatea fără proprietate, ca instituție ce asigură continuitatea tradiției și prosperitatea generală, în cadrul statului de drept: economia planificată și centralizată condamnă la o egalitate brutală a sclaviei. Extinderea proprietății, și nu abolirea acesteia, reprezintă soluția sugerată de această linie politică. Lecția ordoliberalismului, ilustrată de Wilhelm Röpke, merită reamintită.
Inevitabil, politica la scară umană nu poate seduce sau trezi sentimente mesianice. Ea se bazează, cu modestie și pragmatism, pe instinctul libertății și solidaritatea comunităților locale, ca apărare împotriva statului totalitar. Critica egalitarismului și a etatismului nu este doar un exercițiu intelectual, ci un mod de a afirma și proteja firescul destinelor noastre.
Ambiția utopică a politicii la scară umană este contracarată de simplitatea încrederii în libertate. Oamenii, fiind ființe imperfecte, nu au nevoie de un stat perfect pentru a-i dirija și educa: guvernarea limitată constituie cadrul organizației organice a vieților noastre. Răspunsul la visul fanatic se află în modestia curajoasă a nefericirii umane.
*Text inițial publicat pe Contributors.