Acasă Tehnologie No Time for Downtime 2025: Eveniment Maguay despre infrastructurile IT sigure în...

No Time for Downtime 2025: Eveniment Maguay despre infrastructurile IT sigure în era AI

0
31
no-time-for-downtime-2025,-eveniment-maguay-despre-infrastructurile-it-sigure-in-era-ai
No Time for Downtime 2025, eveniment Maguay despre infrastructurile IT sigure în era AI

Pe 12 noiembrie 2025, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Maguay a organizat cea de-a XXII-a ediție a conferinței No Time for Downtime (NTFD), un eveniment specializat în infrastructuri IT esențiale, continuitate operațională și securitate cibernetică, cu sala plină de participanți.

Sub tema „Infrastructuri rapide și reziliente pentru era inteligenței artificiale”, ediția din acest an a adunat experți și companii tehnologice care au discutat despre impactul transformării digitale și a noilor reglementări europene, precum NIS2, asupra modului de dezvoltare și protecție a infrastructurilor IT.

Evenimentul Maguay a respectat formatul tradițional: o serie de prezentări și un showroom tehnologic cu demonstrații practice live. Prezentările au fost susținute de reprezentanți ai Maguay și ai partenerilor (HPE, Intel, Oracle, Fortinet, Bitdefender, Veeam, Pure Storage și SAS), concentrându-se pe soluții de reziliență cibernetică, gestionarea datelor și integrarea inteligenței artificiale în arhitecturile corporative.

Showroom-ul Maguay: infrastructuri complexe, de la servere la soluții AI

În spațiul dedicat expoziției, Maguay a expus o selecție largă de echipamente și soluții proprii, incluzând servere enterprise, stații de lucru pentru inteligență artificială, soluții de stocare, echipamente pentru birouri și dispozitive rezistente (rugged) pentru medii industriale. Gama Office Power X și CS cuprinde PC-uri pentru companii și instituții cu cerințe ridicate de securitate, bazate pe platforme Intel vPro. În același spațiu au fost prezentate laptopuri de business Maguay, inclusiv modele cu procesoare Intel Core Ultra și AMD Ryzen, precum și tablete robuste realizate în colaborare cu Zebra și laptopuri cu parteneri precum Getac.

Segmentul enterprise a fost reprezentat de serverele Maguay eXpertServer, echipate cu cele mai recente procesoare Intel Xeon din generațiile 5 și 6, optimizate pentru virtualizare, calcul de înaltă performanță și sarcini AI. Modelele avansate, precum eXpertServer (G)262-S-4U, pot suporta până la opt plăci GPU NVIDIA și sunt destinate aplicațiilor avansate de învățare automată, analiză de date și simulări științifice.

În domeniul stocării, soluțiile eXpertStorageServer oferă capacități scalabile de până la 576 TB, arhitecturi redundante și nivel crescut de securitate hardware, fiind concepute pentru centre de date moderne și aplicații cloud.

Alături de Maguay, partenerii tehnologici au completat imaginea ecosistemului IT actual. HPE a prezentat infrastructurile Gen12 și soluțiile de virtualizare Morpheus VM Essentials, Oracle a discutat despre puterea analizei de date integrate cu inteligență artificială, iar Fortinet și Bitdefender au subliniat importanța securității proactive și a arhitecturilor flexibile, capabile să răspundă amenințărilor moderne. Veeam și Pure Storage au exemplificat modul în care poate fi implementată o strategie solidă de backup și recuperare, iar SAS a prezentat platforme AI pentru managementul investigațiilor și analize predictive.

Companiile din grupul Maguay, precum Phoenix IT și Aurora Power, și-au exposat soluțiile proprii pentru dezvoltare software, managementul documentelor și energie verde, deja aplicate în proiecte ample pentru instituții din România și din afara țării.

Echipamentele showcase-ului au ilustrat direcția de evoluție a Maguay, axată pe soluții bazate pe tehnologii actuale, deschise și ușor adaptable la specificul fiecărui proiect. În plus față de hardware, compania își extinde implicarea în proiecte IT&C complexe, acoperind infrastructuri pentru domeniul sănătății, educație, administrație publică, cercetare și energie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


This website stores cookies on your computer. These cookies are used to provide a more personalized experience and to track your whereabouts around our website in compliance with the European General Data Protection Regulation. If you decide to to opt-out of any future tracking, a cookie will be setup in your browser to remember this choice for one year.

Accept or Deny