Articol de Laura Șoica – Publicat joi, 13 noiembrie 2025, 12:30 / Actualizat joi, 13 noiembrie 2025 12:31
Andrea Medina (21 de ani), fundașul echipei feminine a Atletico Madrid, a suferit o leziune gravă la nivelul capului în timpul meciului de Liga Campionilor feminin cu Juventus, scor 1-2.
În etapa a III-a din grupa UEFA Women’s Champions League, formația Atletico Madrid a primit vizita celor de la Juventus. Confruntarea s-a încheiat cu victoria oaspeților, scor 1-2.
Andrea Medina, accidentare la cap în meciul Atletico Madrid – Juventus
În minutul 73 al partidei, Andrea Medina s-a ciocnit cu Barbara Bonansea, căpitanul echipei Juventus. Fundașul echipei madrilene a fost lovit cu genunchiul în zona capului în timpul impactului.
Atleta a rămas întinsă pe teren pentru câteva minute, fiind ulterior transportată cu ambulanța la spital pentru investigații medicale suplimentare.
După șase minute, jucătoarea a fost înlocuită cu Lydia Rodriguez, suferind un traumatism cranio-encefalic.
Andrea Medina, accidentare în Liga Campionilor/ foto Imago Images
Comunicatul clubului Atletico Madrid
După finalizarea meciului, clubul a comunicat prin canalele oficiale că atleta și-a revenit după impact, însă a fost transportată la unitatea medicală pentru investigații suplimentare.
Andrea Medina a fost înlocuită după ce a suferit un traumatism cranio-encefalic. Jucătoarea se află în stare stabilă, dar a fost duată la spital pentru investigații suplimentare.
– Comunicat Atletico Madrid
La conferința de presă de la finalul meciului, antrenoarea echipei spaniole, Carmen Menayo, a declarat: „Cred că se simte bine, este la spital și urmează să îi efectueze anumite teste, dar consider că este în stare bună. Acesta este cel mai important aspect.”















