Șase candidaturi pentru Primăria Capitalei, validate de Biroul Electoral Municipal din cele șapte depuse – HotNews.ro

0
46
sase-candidaturi-din-cele-sapte-depuse-pentru-primaria-capitalei,-validate-de-biroul-electoral-municipal-–-hotnews.ro
Șase candidaturi din cele șapte depuse pentru Primăria Capitalei, validate de Biroul Electoral Municipal – HotNews.ro

Cătălin Drulă, Daniel Băluță, Ciprian Ciucu și Anca Alexandrescu. Fotografie: Inquam Photos, Dreamstime. Colaj realizat de Ion Mateș

Șase candidaturi pentru alegerile din 7 decembrie pentru Primăria Capitalei au fost validate sâmbătă de Biroul Electoral. Ultima zi pentru depunerea candidaturei este luni, 17 noiembrie.

Biroul Electoral Municipal a aprobat, sâmbătă, candidaturile prezentate de Cătălin Drulă (USR), Ciprian Ciucu (PNL), Anca Alexandrescu (Alianța electorală „Dreptate pentru București”), George Valentin Burcea (Partidul Oamenilor Tineri), Daniel Băluță (PSD), Virgil Alexandru Zidaru (Makaveli – independent), conform informațiilor de pe site-ul BEM.

Șapte participanți au depus la BEM dosarele pentru înscrierea în competiția electorală:

  • Cătălin Drulă (USR)
  • Virgil Alexandru Zidaru (independent)
  • Ciprian Ciucu (PNL)
  • Anca Nicoleta Alexandrescu (Alianța electorală „Dreptate pentru București”)
  • Daniel Băluță (PSD)
  • George Valentin Burcea (POT)
  • Liviu Gheorghe Floarea (Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache – PNȚMM)

Deciziile Biroului Electoral Municipal pot fi contestate de către cetățeni, partide politice, alianțe politice și alianțe electorale, în termen de maximum 24 de ore de la afișarea listelor de candidați.

Data limită pentru depunerea candidaturilor pentru Primăria Capitalei este 17 noiembrie. Candidaturile definitive vor fi stabilite până pe 23 noiembrie. Campania electorală începe pe 22 noiembrie.

Primarul PSD din Sectorul 4, Daniel Băluță, se află pe primul loc în sondajele pentru Primăria Capitalei, fiind creditat cu 27%, conform ultimului studiu CURS publicat sâmbătă. La egalitate, se situează Cătălin Drulă (USR) și Ciprian Ciucu (PNL), cu câte 22%, față de 18% cât aveau în urmă cu mai puțin de o lună, conform aceluiași institut de cercetare.

Anca Alexandrescu are o cotă de 15%, în creștere cu cinci procente față de luna precedentă, conform aceluiași sondaj CURS.

De asemenea, la o diferență de 10 procente, este Virgil Alexandru Zidaru (Makaveli), influențatorul care a inițiat în 2024 campanii pe TikTok pentru candidatul Călin Georgescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.