
Proiectul are o capacitate de încărcare și descărcare planificată de 200 MW și o capacitate de stocare de 400 MWh. Această tranzacție reprezintă un punct de referință important pentru Grup, marcând extinderea platformei sale energetice din România către soluții de stocare de mari dimensiuni, consolidând poziția ca unul dintre cei mai dinamici operatori energetici integrați vertical din regiune, indică compania.
Costul total de dezvoltare și construcție a instalației de stocare în baterii este estimat la circa 75 de milioane de euro. Conducerea Premier Energy poartă discuții avansate privind opțiunile de finanțare ale proiectului, cu scopul de a asigura o structură pe termen lung care să sprijine strategia de investiții a Grupului și să mențină flexibilitatea necesară pentru inițiativele de creștere viitoare.
“Proiectul include o instalație de stocare în baterii autonomă, de mari dimensiuni, pe care Premier Energy intenționează să o construiască în principal în anul 2026, cu punerea în funcțiune estimată pentru sfârșitul aceluiași an sau începutul anului 2027.
După finalizare, această unitate va contribui la echilibrarea sistemului energetic al României prin acumularea energiei atunci când producția este intensă și descărcarea acesteia în perioadele cu producție redusă și cerere crescută.Într-o piață caracterizată de fluctuații semnificative ale prețurilor pe intervale de 15 minute și de un număr tot mai mare de prosumatori, această unitate va spori flexibilitatea, va diminua costurile sistemului energetic și va sprijini integrarea eficientă a surselor de energie regenerabilă”, afirmă compania.
José Garza, director general al Premier Energy Group, a afirmat: „Stocarea energiei în baterii devine o componentă esențială pentru sistemele moderne de energie electrică, în special pe piețele cu un procent în creștere al surselor regenerabile și cu necesitatea de echilibrare accentuată. Acest proiect se aliniază cu strategia noastră de a construi în România o platformă energetică mai flexibilă și mai integrată. Dimensiunea sa îl plasează printre cele mai mari proiecte de stocare în baterii din Europa de Sud-Est și va sprijini piața prin reducerea volatilitatea prețurilor, îmbunătățirea stabilității rețelei și susținerea activităților de producție și suministrare a energiei din surse regenerabile. Această inițiativă întărește fundamentul pe termen lung al afacerii noastre și ne permite să continuăm dezvoltarea unei infrastructuri energetice integrate vertical pe piața din România, care evoluează rapid spre statutul de hub energetic regional.”
„Sistemele de stocare a energiei în baterii joacă un rol crucial în accelerarea tranziției energetice. Prin răspunsul rapid și sprijinul pentru echilibrarea rețelei, activitățile BESS contribuie la reducerea intermitenței surselor regenerabile, la diminuarea dependenței de resurse de echilibrare pe bază de combustibili fosili și la creșterea rezilienței sistemului energetic. În România, unde capacitatea de energie regenerabilă continuă să crească și costurile de echilibrare sunt ridicate, o astfel de instalație de amploare va deveni tot mai importantă pentru stabilizarea pieței și minimizarea fluctuațiilor”, a transmis compania.
Peter Stohr, director financiar al Premier Energy Group, a adăugat: „Această tranzacție evidențiază angajamentul nostru de a extinde prezența Grupului prin investiții strategic aliniate, care aduc beneficii pe termen lung și generează valoare pentru acționari. Stocarea de mari dimensiuni optimizează eficiența întregului lanț valoric, de la producție până la distribuție, și creează sinergii valoroase cu portofoliul existent. Suntem deja în discuții cu o instituție financiară importantă din Europa Centrală și de Est pentru finanțarea proiectului și suntem încrezători că acest activ se va integra armonios în platforma noastră energetică extinsă. Dezvoltarea reprezintă un pas important în evoluția continuă a operațiunilor din România și în capacitatea noastră de a sprijini sistemul energetic național.”
Grupul Premier Energy activează prin divizii de business – producția, gestionarea, distribuția și furnizarea de energie regenerabilă; precum și distribuția și furnizarea de gaze naturale.
Compania deține, gestionează sau are în dezvoltare o capacitate de peste 1.500 MW în energie regenerabilă (în principal eoliană și fotovoltaică) și furnizează electricitate pentru peste 2,2 milioane de consumatori din România și Republica Moldova, majoritatea fiind gospodării și mici întreprinderi. De asemenea, acesta deține o rețea vastă de distribuție a energiei electrice în Republica Moldova, acoperind aproximativ 75% din populație.
Premier Energy servește și ca furnizor de gaze naturale pentru consumatori casnici și industriali (pe segmentul de retail, industrie și comerț) și gestionează o rețea de distribuție de aproape 4.000 km de conducte în zonele din jurul capitalei, sud și vestul țării, precum și în localități mai mici din nordul României.
Compania se situează pe locul trei în topul distribuitorilor de gaze naturale și pe poziția a patra în sectorul furnizorilor de energie electrică din România.
După listarea la Bursa de Valori București, Grupul Premier Energy este deținut în proporție de 71% de fondul de investiții ceh Emma Capital, fond fondat de antreprenorul ceh Jiří Šmejc.














