În interiorul locației, au fost descoperite materii prime, echipamente de producție și peste 169.000 de articole — 1.893 ambalate și 167.147 neambalate — cu o valoare estimată pe piață de 16,7 milioane de lei. Firma nu era autorizată pentru fabricarea acestor dispozitive și produse, care sunt supuse autorizării și regimului de accizare conform Codului Fiscal.
Impactul financiar inițial este considerabil: producție nedeclarată, evitarea plăților fiscale și suspiciuni de evaziune fiscală legate de livrări intracomunitare în valoare de aproximativ 3,8 milioane de euro, conform datelor Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
„Descoperirea a fost posibilă în urma unui control efectuat de Serviciul de Anti-fraudă al ANAF, în colaborare cu autoritățile fiscale dintr-un stat membru al Uniunii Europene. Acestea au comunicat că firma românească raportase livrări intracomunitare de milioane de euro, deși în România nu declara astfel de tranzacții. Mai mult, codul de TVA al societății fusese suspendat începând cu 1 noiembrie 2025, din cauza neîndeplinirii obligațiilor declarative.”
Deoarece au fost evidențiate suspiciuni privind legalitatea activității și nu a fost depistat niciun reprezentant la adresa fiscală declarată, inspectorii antifraudă s-au deplasat la o hală dezafectată, considerată punct de lucru. În același perimetru, au identificat o a doua hală, unde funcționa fabrica clandestină.
Verificările sunt în curs de desfășurare, iar inspectorii antifraudă continuă investigarea pentru a clarifica întregul mecanism al activității ilegale și obligațiile fiscale asociate.















