Bărbat din Buzău amendat pentru afișarea fotografiilor politicienilor pe machete de carton cu personaje din Shrek

0
19
barbat-amendat-in-buzau-pentru-ca-a-pus-fotografiile-unor-politicieni-pe-machete-din-carton-cu-personaje-din-shrek
Bărbat amendat în Buzău pentru că a pus fotografiile unor politicieni pe machete din carton cu personaje din Shrek

Imaginile au fost plasate în zone cu trafic intens

Start tensionat al campaniei electorale în județul Buzău. Un bărbat a amplasat în zone frecventate din municipiul Buzău machete de carton cu personaje din Shrek și Prințesa Fiona, la care a atașat fotografii ale președintelui PNL Buzău, Adrian Mocanu, și ale candidatului independent sprijinit de PNL și USR pentru șefia Consiliului Județean, Mihai Răzvan Moraru.

„La data de 22 noiembrie, organele de poliție din Buzău s-au autosesizat privind expunerea în spațiul public a unui panou de carton, cu conținut satiric, reprezentând imagini ale unor persoane publice. La fața locului au fost direcționați agenți de poliție pentru a clarifica situația de fapt. În urma verificărilor, polițiștii au identificat și depistat persoana responsabilă de amplasarea obiectului în spațiul public, un bărbat de 35 de ani, din C.A. Rosetti, care urmează să fie sancționat contravențional, conform atribuțiilor, de către poliția locală”, au transmis reprezentanții instituției, conform Agerpres.

Președintele PNL Buzău a depus o plângere la autorități

Reprezentanții PNL Buzău au catalogat gestul drept o acțiune menită să ridiculizeze candidații încă din prima zi de campanie electorală. Ei au subliniat că astfel de tactici nu au ce căuta într-o competiție electorală.

„În centrul orașului a apărut o caricatură menită să mă umilească, precum și pe Mihai Răzvan Moraru, candidatul susținut de PNL Buzău și USR pentru conducerea Consiliului Județean. Un gest atât de ieftin, infantil și lipsit de decență, care vorbește despre cei care l-au orchestrat”, a scris, pe pagina sa de Facebook, liderul PNL Buzău, Adrian Mocanu.

În urma evenimentului, PNL Buzău a formulat o sesizare către autorități.

Printre candidați pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău se numără și Marcel Ciolacu, fostul premier al României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.