Reputatul filolog Liviu Papadima, profesor la Universitatea din București, evidențiază că noua programă pentru Limba și literatura română, propusă de Ministerul Educației pentru liceu, aduce în apogeu studiul literaturii din ultimele trei decenii sau chiar mai vechi. Într-un articol de opinie publicat astăzi, critic literar și eseistul menționează că lipsa elementului central – elevul, cu nevoile și aspirațiile sale – reprezintă un deficiț major în materia pentru clasa a IX-a.
„Copii, adunați-vă mințile! A început liceul!”
Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică noile proiecte ale programelor pentru disciplinele din liceu.
Așteptarea publicării acestor programe a fost amplificată de o măsură fără precedent: cei implicați în elaborare au fost obligați prin contract de confidențialitate să păstreze secretul asupra discuțiilor din grupurile de lucru. De parcă ar fi fost parte dintr-un proiect militar secret în loc de un document educațional ce urma să fie declarat public în scurt timp. Evident, odată publicată versiunea finală, șansele de modificare devin minime – practic, totul este prezentat ca o dezbatere, de fapt o conservare a status quo-ului.
De fapt, programul de limba și literatura română afișat ar fi trebuit să fie precedat de o dezbatere aprofundată privind structura curriculară pentru întreg ciclul liceal. Ce se va studia în clasele a X-a, a XI-a și a XII-a rămâne, pentru publicul larg, ascuns în mister.
Din resturile aflate în consultare, se poate trage concluzia despre procesul de elaborare.
Actualul proiect readuce, fără rezerve, studiul literaturii din ultimele trei decenii învățat în liceu, dacă nu mai mult.
Conform proiectului, materia pentru clasa a IX-a seamănă foarte mult cu ce am învățat eu ca elev în anii ’70 sau cu ceea ce am predat ca profesor stagiar în anii ’80: o coloană vertebrală de istorie literară, învăluită în elemente de teoria genurilor și biobibliografii ale conaționalilor noștri importanți. Începând cu clasa a IX-a, cea mai monotonă dintre toate, un adevărat mesaj „Copii, intrați în liceu!”.
Regret, nu am fost capabil la 15 ani și nu sunt în stare nici acum, la 68, să îmi „bag mințile în cap”. Mi se pare respingătoră credința că liceele militare reprezintă un model de „școală bună”, unde adolescenții rebeli învață să suprime manifestările de anarhie pentru a onora uniforma de soldat. Respect profund pentru soldații pregătiți să acționeze pe teren, pentru că datorită lor putem păstra libertățile noastre fundamentale.
„Majoritatea autorilor recomandați pentru liceu se regăsesc în cursul meu de la Litere, primul an”
Renunț la detalii tehnice despre incoerența actualului proiect curricular, aceste aspecte fiind, probabil, de competența specialiștilor (dacă li se permite). De asemenea, evit comentariile despre partea de gramatică a noii programe. Nu sunt lingvist.
Voi oferi doar o idee generală despre ce trebuie să studieze elevii din clasa a IX-a la limba și literatura română. Indiciul cel mai relevant îl reprezintă recomandările finale de autori: „Ion Neculce, Anton Pann, Dinicu Golescu, I. Codru-Drăgușanu, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu, Ion Ghica, Radu Ionescu, Nicolae Filimon, I. L. Caragiale, Ion Creangă, Ioan Slavici; Niccolò Machiavelli, Montesquieu, Molière, Alphonse de Lamartine, Stendhal”.
Acești autori sunt cei pe care elevii de clasa a IX-a trebuie să-i citească și să-i discute în curriculă.
Este, de asemenea, relevant de adăugat că majoritatea autorilor recomandați, de la Anton Pann până la Nicolae Filimon, provin din materialul de studiu al cursului meu de la Litere, primul an, pe care îl pregătesc încă din anii universitari. De regulă, încep cursul cu observația: „Dacă aveți ocazia să studiați în libertate și să aveți plăcerea de a citi, nu veți alerga spre rafturile bibliotecii sau sursele online pentru volume ale Golescu, Bolintineanu sau Radu Ionescu”.
Consider că un student la Facultatea de Litere este deja o persoană cu o pasiune profundă pentru studiul limbilor și literaturilor, și că înțelegerea evoluției și formării diverselor literaturi este indispensabilă pentru pregătirea sa. Însă, această responsabilitate nu ar trebui extinsă în învățământul preuniversitar, care are drept scop o cultură generală mai largă, nu pregătire de specialitate, diferență esențială ce trebuie apreciată.
„Ce fel de carte ne-ar plăcea să se cultive?”
Cu sinceritate – și cu tristețe – observ că uneori, printre cei mai critici față de predarea limbii și literaturii române în liceu, se numără și universitarii.
În epoca în care s-au elaborat programele „revoluționare”, care acum sunt eliminate, academicieni și specialiști disputau pentru a impune propriile opinii:- profesorul Theodor Hristea susținea studiul etimologiilor, profesoara Matilda Caragiu-Marioțeanu prefera analizarea aprofundată a dialectelor daco-române, aromâne și meglenitice, profesorul Eugen Simion propunea studiul monografic al autorilor români, iar alții insistau ca în programa oficială să apară și scriitori „protoromâni” despre care se știa că încă nu scriau în limba română, dar aveau legături cu strămoșii noștri.
Astăzi, însă, vremurile s-au schimbat. Presiunea vine mai degrabă din partea tinerilor entuziaști, dornici să și judece și să impună propriile viziuni asupra elaboratei programe.
Nu cunosc motivațiile lor și nu pot comenta dacă poziția lor e cea corectă.
Am auzit adesea afirmația „Nu se mai face carte în zilele noastre!” și mă simt obosit. Ce fel de literatură și de cultură am dori să promovăm? Eu, unul, mereu am fost un elev diligent, am învățat pentru examene și pentru dezvoltarea personalității, nu pentru a fi parte dintr-un ritual declamat patriotic. Structurile de învățare, precum „Școala Ardeleană”, m-au învățat că trebuie să învăț pentru lecție, examene și pentru a deveni un bun specialist, dar nu despre a fi patriot sau a recita un discurs „patriotic”.
„Luptăm împotriva culturii digitale și a inteligenței artificiale cu Grigore Alexandrescu și Radu Ionescu?”
Se preconizează că, în lumea de azi, tinerii au devenit indiferenți față de lectură – o activitate fundamentală în dezvoltarea literară și intelectuală, cea pe care o practică în mod tradițional prin contactul cu operele literare. Astfel, preocuparea principală a cadrelor didactice devine legătura dintre lectura obligatorie și cea independentă, stimularea continuă a pasiunii pentru literatură și adoptarea acesteia ca deprindere personală. E dificil de spus cât de capabil ar fi un profesor să atingă aceste obiective în condițiile actuale ale programului. Întrebarea dacă luptăm cu autorii clasici precum Grigore Alexandrescu sau Radu Ionescu pentru a combate culturile digitale și inteligența artificială rămâne deschisă.
De asemenea, este îngrijorător că aceste tendințe de „reformare” a programelor de limba română apar într-un context în care școala trebuie să răspundă la problemele societății contemporane: combaterea manipulărilor, promovarea alfabetizării critice și consolidarea încrederii în instituții și valori democratice. Educația rămâne unica armă în protejarea democrației și în dezvoltarea competențelor critice ale tinerilor.
Atunci când se vorbește despre soluții, lucrurile par a se bloca, iar proiectele de programe devin un prilej de frustrare, diferite doar ca nivel de calitate și relevanță. Se pare că, pentru materia română, rezultatele nu sunt la rangul altor discipline. Or, aceste materii considerate „marginale” influențează însă profund formarea personalității și culturii generale.
„Este timpul să servim patria!”
Am încheiat cu această observație, pentru a nu deveni patetic. În final, remarc că, după un studiu atent al proiectului noului plan de învățământ pentru clasa a IX-a, am constatat că lipsește, în mod flagrant, elementul esențial – elevul, cu dorințele și nevoile lui. Textul programului tinde să fie mereu un set de „trebuie” și „se recomandă”, un fel de marș al tinerilor care promit „Servim patria!”.
Soția mea zice că voi fi critic dacă îndrăznesc să mă opun noilor orientări: pe de o parte, colegii universitari nu-mi vor ierta, iar pe de altă parte, cei cu orientări suveraniste, inclusiv profesori de limba română, mă vor huidui pentru lipsa de patriotism.
Am răspuns că nu mă afectează dacă îmi vor închide porțile la facultate; am reușit să pășesc până aici și voi continua. În privința suveraniștilor, cea mai mare teamă nu este față de ei, ci față de cei care se tem de ei.
Articolul a fost inițial publicat în publicația Contributors.