
„Pentru domnul Nețoiu Gheorghe, născut la 01.08.1959, candidat pentru funcția de primar general al municipiului București, CNSAS a primit în data de 25.11.2025 informații inedite și neanalizate, constând într-o fișă de evidență cadru, din care rezultă că a fost angajat al Securității Municipiului București în perioada 1985-1989”, a comunicat CNSAS.
„Verificările prevăzute de OUG 24/2008 sunt în ultimele faze de finalizare, rezultatul acestora urmând a fi anunțat cu rapiditate opiniei publice”, mai menționează comunicatul.
Instituția a specificat că, în conformitate cu legislația în vigoare, doar persoanele născute înainte de 22 decembrie 1973 aveau vârsta necesară pentru a fi cooperat cu Securitatea înainte de 1989. Mai precis, verificările CNSAS vizează doar pe cei care la momentul Revoluției aveau peste 16 ani.
VEZI GALERIA FOTOIMAGINE 1 / 11
Gigi Nețoiu, anterior patron al echipelor Rocar, Dinamo și Universitatea Craiova, a fost condamnat definitiv în martie 2014 pentru evaziune fiscală la 3 ani și 4 luni de închisoare în cadrul Dosarului Transferurilor, anchetat de DNA.
Antreprenorul a fost însă eliberat condiționat în decembrie 2015 și și-a depus luna trecută candidatura la alegerile pentru Primăria Capitalei, programate pentru data de 7 decembrie.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai recente informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmăriți cel mai recent VIDEO














