
Hakan Fidan, ministrul turc de externe, Foto: Inquam Photos / George Călin
Dezarmarea grupării islamiste palestiniene Hamas nu reprezintă prioritatea principală în Fâșia Gaza, a declarat sâmbătă ministrul de externe turc Hakan Fidan, în contextul în care mediatorii internaționali încearcă să negocieze a doua etapă a planului de pace propus de președintele american Donald Trump, conform agențiilor France Presse și Reuters, citate de Agerpres.
„Dezarmarea nu poate fi primul pas în acest proces. Trebuie să fim pragmatici. În primul rând, trebuie să fie preluată administrarea Fâșiei Gaza de către un comitet palestinian de oficiali tehnici, apoi trebuie să se înființeze o forță de poliție pentru Gaza – formată tot de palestinieni, nu de Hamas”, a explicat ministrul de externe turc, la cea de-a 23-a ediție a Forumului de la Doha.
Negocierile privind compoziția și mandatul forței internaționale de securitate care urmează să fie dislocată în Gaza se desfășoară cu dificultate.
Fidan a menționat că poliția din Fâșia Gaza va fi sprijinită de o forță internațională de stabilizare. El a adăugat că administrația din Washington exercită presiuni asupra Israelului în privința ofertei Turciei de a participa la această forță.
Qatarul, Egiptul și Statele Unite sunt principali actori mediatori în conflictul din Fâșia Gaza. Qatarul a criticat constant obstacolele create de Israel în procesul de negocieri pentru încetarea focului și avansarea celei de-a doua etape a planului de pace, ce include, printre altele, un armistițiu durabil și reconstrucția enclavei palestiniene.
La evenimentul de la Doha participă și premierul qatarez, Mohamed bin Abdelrahman Al Thani, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Kaja Kallas, ministrul de externe spaniol, Jose Manuel Albares, președintele Ghanei, John Dramani, prim-ministrul Libanului, Nawaf Salam și președintele regiunii autonome Kurdistanul irakian, Nechirvan Idris Barzani.
De asemenea, sunt prezenți fostul secretar de stat american Hillary Clinton și Bill Gates, președintele Fundației Gates și fondatorul grupului Microsoft.














