
Cristian Pistol, Director General al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis vineri un mesaj important alături de premierul Ilie Bolojan.
„Împreună cu premierul Ilie Bolojan, pe șantierul A3: o mobilizare excelentă a constructorului român între Suplacu de Barcău și Chiribiș!”, a menționat Pistol.
„Astăzi am realizat o inspectare în teren, alături de prim-ministru, privind progresul lucrărilor pe această secțiune de 26,35 km. Este un șantier cu o istorie complexă, dar care, în prezent, avansează rapid, datorită contractului încheiat cu antreprenorul român, Construcții Erbașu.”, a explicat el.
Cifrele comunicate de Cristian Pistol reflectă o estimare a forței de muncă actuale: 505 muncitori și 237 de utilaje active pe șantier.
„Progresul fizic al proiectului a depășit 60%, iar evoluția în zonele critice este vizibilă.”, a mai precizat directorul CNAIR.
Podul peste lacul de acumulare, situat la km 6+655, reprezintă „o structură emblematică a acestei secțiuni” și va intra în etapa finală: pe o parte se va aplica vopseaua anticorozivă, iar pe cealaltă parte, suprastructura este finalizată.
Potrivit lui Pistol, la viaductul Valea Saldabagiului, „s-au montat grinzi pe trei deschideri și s-au consolidat fundațiile”. Viaductele de la km 16 și km 17 (Valea Honțiu) au grinzi montate (24, respectiv 40 de elemente), iar în prezent „se lucrează la armarea și cofrarea plăcii de suprabetonare”.
„Obiectivul nostru este să finalizăm această secțiune în anul următor. Asta înseamnă că, până în 2026, vom putea circula pe 200 de km din cei 270 km ai Autostrăzii Transilvania!”, a declarat Pistol.
Investiția, în valoare de 884 de milioane de lei (fără TVA), este susținută prin Programul Național de Transport.
„Demonstrăm că se poate construi rapid și în România, cu constructori români”, a subliniat Cristian Pistol.














