Fostul golgheter din Superliga, transferat de revelația sezonului pentru lupta la titlu

0
15
fostul-golgheter-din-superliga,-dorit-de-revelatia-sezonului:-sa-se-lupte-la-titlu
Fostul golgheter din Superliga, dorit de revelația sezonului: Să se lupte la titlu

Articol de Maria Olteanu – Publicat duminică, 28 decembrie 2025, 13:21 / Actualizat duminică, 28 decembrie 2025, 13:30

Marko Dugandzic (31 de ani), fost atacant al cluburilor FC Botoșani, CFR Cluj și Rapid, este liber de contract, după încheierea colaborării cu echipa sud-coreeană FC Seul, de la începutul acestei luni. FC Botoșani, formație surpriză a Superligii în prima jumătate a sezonului, își exprimă interesul pentru readucerea atacantului în Moldova.

FC Seoul a terminat sezonul pe poziția a șasea în Coreea de Sud, iar Dugandzic a disputat ultimul meci oficial pe 30 noiembrie, în înfrângerea cu Jeonbuk, scor 1-2.

Rămânând fără echipă, Dugandzic are posibilitatea să semneze din luna ianuarie cu orice club, ca jucător liber de contract, iar Valeriu Iftime, președintele clubului FC Botoșani, nu exclude interesul pentru fotbalistul ofensiv, care a avut prestații remarcabile în campionatul României.

FC Botoșani continuă să fie una dintre surprizele actualei ediții de campionat, ocupând poziția a trei în Superliga la momentul întreruperii sezonului, cu 38 de puncte, la două puncte distanță de liderul, Universitatea Craiova.

Marko Dugandzic ar putea reveni în campionatul din România

Fostul golgheter al Superligii s-ar putea întoarce în această iarnă în România, la clubul unde și-a început ascensiunea în Liga 1 și pentru care a evoluat între ianuarie și octombrie 2020.

„Un tânăr talentat. Dugandzic era un jucător necunoscut înainte de a ajunge la mine. Marius Croitoru l-a remarcat în câteva meciuri, după ce a marcat vreo două goluri în doi ani. L-am adus, l-am antrenat, a avut o relație excelentă cu Marius Croitoru. A primit încredere, a marcat primele goluri și a devenit un fotbalist diferit.

Îl am în vedere și pe Dugandzic. Nu am discutat încă despre transferuri în această iarnă, dar urmează. Oricând, Dugandzic este un atacant de top pentru echipele din România, mai ales pentru FC Botoșani, care să lupte pentru titlu, nu pentru retrogradare. Rămâne de văzut ce va fi, a afirmat Valeriu Iftime, președintele moldovenilor, citat de digisport.ro.

11 goluri a marcat Marko Dugandzic în 20 de meciuri pentru FC Botoșani

În ultima experiență, Dugandzic a fost prezent în 37 de meciuri pentru echipa din Coreea de Sud, marcând 5 goluri și oferind o pasă decisivă. Potrivit site-ului specializat Transfermarkt, are o valoare de piață estimată la 800.000 de euro.

Crescut la Osijek (Croația), Dugandzic a mai jucat la cluburi precum Ternana, Matera, FC Botoșani, Sochi, CFR Cluj, Rapid, Al-Tai și Seoul.

Cel mai bine s-a simțit la Rapid, unde a marcat 28 de goluri și a oferit 3 pase decisive în 48 de partide.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.