Pentru cei mai mulți dintre noi, câinii și pisicile reprezintă membri apropiați ai familiei. Împărțim cu ei momente, le vorbim, le stabilim rutina zilnică și, deseori, le oferim companie în momentele de singurătate.
De aceea, ideea că un animal de companie ar putea să se hrănească cu stăpânul după deces este extrem de tulburătoare. Totuși, cazurile documentate de specialiști indică faptul că această situație nu doar că este posibilă, dar este și bine cunoscută în domeniul medicinei legale.
În luna ianuarie, autoritățile au descoperit corpul parțial consumat al unei femei de 34 de ani din România, care a decedat singură în apartamentul său. După aproximativ cinci zile de izolare, cei doi câini ai acesteia au început să se hrănească din trupul ei. Chiar dacă este șocant, acest caz nu reprezintă o excepție, scrie publicația Popular Science.
Specialiștii afirmă că asemenea situații apar frecvent și nu sunt rezultatul unui comportament agresiv sau „trădător”, ci al unor mecanisme biologice de adaptare pentru supraviețuire.
De ce ajung animalele de companie să își consume stăpânii
Răspunsul simplificat este că da, câinii și pisicile pot realiza acest comportament, fiind confirmate prin numeroase exemple reale.
Medicii legiști se confruntă des cu răni post-mortem provocate de animale de companie, mai ales în cazurile în care o persoană a decedat și a rămas necunoscută zile sau chiar săptămâni.
Conform Lenei DeTar, profesor asociat de medicină veterinară la Universitatea Cornell, astfel de comportamente nu sunt cauzate de o schimbare bruscă în emoțiile animalului.
„Nu este o expresie a lipsei de iubire față de stăpân”, explică ea. „Este vorba despre miros, lipsa de mișcare și foamete. Corpul uman devine o sursă de hrană.”
În cele mai multe cazuri, animalele sunt încuiate în locuințe fără acces la hrană sau apă. Fenomenul se întâlnește frecvent în rândul persoanelor singure și izolate social, având pentru companie câinii sau pisicile lor.
Un studiu realizat pe aproape 40 de cazuri de „scavenging” canin în interior, pe parcursul a 60 de ani, a evidențiat că o parte semnificativă dintre victime erau persoane în vârstă, descoperite după mult timp de la deces.
Când instinctul se activează mai devreme și cine este mai vulnerabil
În unele situații, animalele nu așteaptă zile întregi. Carolyn Rando, antropolog criminalist la University College London, relatează cazuri în care câinii sau pisicile au început prin a linge chipul stăpânului, un gest de atașament sau de cautare a unei reacții, înainte ca prezența sângelui să determine mușcături. În special animalele mici pot începe cu zonele moi ale feței sau degetelor, într-o încercare confuză de a „trezi” persoana decedată.
Contrar percepției generale, câinii sunt mai predispuși decât pisicile să consume un corp uman. Pisicile tind să se limiteze la țesuturile moi și sunt mai puțin capabile fizic să provoace distrugeri extinse.
Câinii, în schimb, sunt scavengeri naturali și, în cazul în care au suficient timp, pot consuma o mare parte din corp. Diferența constă în biologia: pisicile sunt vânători și, în special cele care au acces în exterior, pot găsi alte surse de hrană. Câinii sunt mai dependenți de oameni și, în lipsa alimentelor, recurg la soluții extreme.
Un aspect agravant este acumularea excesivă de animale, cunoscută ca „hoarding-ul de animale de companie”. În astfel de situații, aceste animale sunt adesea subnutrite, iar mediul devine nesigur atât pentru oameni, cât și pentru ele.
Există exemple documentate în care zeci de pisici au consumat aproape integral trupul unui proprietar decedat, înainte de a fi descoperit.
Specialiștii subliniază importanța prevenirii acestor fenomene: oferirea de sprijin social pentru persoanele izolate, monitorizarea cazurilor de acumulare excesivă de animale și asigurarea bunăstării acestora.
În final, comportamentul animalelor de companie după decesul stăpânului nu reprezintă o trădare, ci o manifestare dură a instinctului de supraviețuire.
Așa cum recunosc și unii experți, în lipsa oricăror alte opțiuni, faptul că un animal continuă să trăiască poate fi considerat, paradoxal, un act final de continuitate a legăturii dintre om și animalul său de companie.