
Jean-Paul, la procesul din Montauban, vineri, 9 ianuarie 2026. Credit: ABACAPRESS, Abaca Press / Alamy / Profimedia
Un tribunal francez l-a condamnat vineri pe Jean-Paul la șase luni de detenție cu suspendare și la plata unei amenzi pentru incidentul din 29 noiembrie, când a aruncat un ou în capul lui Jordan Bardella, liderul partidului francez de extremă dreaptă Reuniunea Națională (RN), conform AFP și Le Monde.
Potrivit deciziei, pensionarul fermier în vârstă de 74 de ani, identificat în instanță drept Jean-Paul, trebuie să plătească o amendă de 1.000 de euro și daune morale de 500 de euro către Jordan Bardella pentru prejudiciul asupra imaginii sale, precum și suma de 600 de euro pentru cheltuieli judiciare.
Procurorul public din Montauban, Bruno Savage, solicitase o pedeapsă de opt luni de închisoare – dintre care patru cu executare – pentru Jean-Paul, care în 2022 a fost condamnat pentru că aruncase un ou spre fostul candidat prezidențial Eric Zemmour, în timpul unei campanii electorale.
În fața instanței, Jean-Paul și-a cerut scuze pentru gestul din noiembrie, recunoscând că a fost „violent”, dar afirmând că și-a dorit să „avertizeze cetățenii că adormim”.
„Odată ce vor fi la putere, va fi prea târziu”, a menționat bărbatul, făcând referire la extrema dreaptă.
Pe 29 noiembrie, în timpul unui eveniment din Moissac în care liderul RN și-a prezentat noua carte, Jean-Paul s-a așezat la coadă pentru autografe și l-a lovit cu un ou în cap când s-a apropiat de el.














