Fostul președinte al României, Klaus Iohannis, așteaptă joi verdictul instanței cu privire la admiterea cererii statului de instituire a sechestrului asupra averii sale, într-un dosar în care Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) încearcă să recupereze aproape cinci milioane de lei. Demersul survine după ce Fiscul a obținut, în prima fază, o hotărâre favorabilă și privind cealaltă jumătate a unui imobil situat în centrul orașului Sibiu, pentru care fostul șef de stat este obligat să plătească despăgubiri.
Jumătate de locuință, proprietate contestată
Actualizare. ora 14:40. Curtea de Apel Alba a decis respingerea, ca nefondată, a solicitării de instituire a sechestrului asigurător asupra averii fostului președinte Klaus Iohannis. Hotărârea instanței intervine în contextul în care ANAF a obținut între timp o hotărâre favorabilă și în cazul celeilalte jumătăți a imobilului litigios.
Ca urmare a deciziei, Klaus Iohannis este obligat să plătească despăgubiri către stat, după inițierea procedurii de executare silită. ANAF caută să recupereze aproximativ cinci milioane de lei, reprezentând prejudiciul stabilit de autorități.
Știre inițială
În conformitate cu hotărârile instanței, judecătorii au decis că persoana din Statele Unite, prietenă cu familia Iohannis, de la care ar fi fost achiziționată jumătatea de casă, nu avea în mod legal dreptul de proprietate asupra respectivei părți de imobil. Astfel, anul trecut, ANAF a preluat acea jumătate de clădire, după ce s-a constatat că imobilul nu a fost revendicat de niciun moștenitor legal.
Klaus Iohannis a afirmat, de-a lungul timpului, că achiziția a fost corectă, declarând public că a cumpărat partea de imobil de la o persoană despre care credea că este moștenitor. „Una dintre cele mai bune achiziții, recunosc, a fost de la o cunoștință care moștenise casa. Am cumpărat jumătate de la el, la un preț modic”, a menționat fostul șef de stat.
Chirie timp de 16 ani și executare silită
Chiar și în condițiile unei situații juridice neclare, imobilul a fost închiriat timp de 16 ani unei bănci, ca și cum ar fi aparținut integral familiei Iohannis. Fostul președinte a subliniat că veniturile din chirie au fost considerabile, facilitând achiziția altor proprietăți imobiliare.
„Am reușit să închiriem în condiții foarte avantajoase un spațiu din acea clădire. Cu banii din chirie, am putut cumpăra alte imobile”, spunea Iohannis.
Predarea părții de imobil către stat s-a realizat cu dificultate, iar în final, ANAF a recurs la executare silită. Surse apropiate anchetei susțin că inspectorii fiscali au fost nevoiți să spargă yala ușii, după ce soții Iohannis ar fi declarat că nu dețin cheia. Fiscul solicită recuperarea sumei de 4.000.700 de lei, reprezentând chirii încasate ilegal, la care se adaugă penalități.
Pentru recuperarea prejudiciului, ANAF a solicitat instituirea sechestrului pe averea fostului președinte. Cererea inițial a fost respinsă de Tribunalul Sibiu, însă a fost atacată la Curtea de Apel, care urmează să pronunțe o decizie. Conform declarației de avere, Klaus și Carmen Iohannis dețin trei case și trei apartamente în Sibiu, iar evaluarea imobilelor indică o valoare aproximativă de două milioane de euro.















