
Articol de Mihai Șovei – Publicat vineri, 23 ianuarie 2026, 14:48 / Actualizat vineri, 23 ianuarie 2026 14:53
Joyskim Dawa (29 de ani) a evoluat doar o repriză în partida dintre Dinamo Zagreb și FCSB, scor 4-1. Deși a lipst de pe teren mai bine de 300 de zile, acesta continuă să atragă interesul mai multor cluburi.
Reprezentanți ai mai multor echipe din Rusia au fost prezenți pe stadionul „Maksimir” pentru a urmări evoluția fundașului camerunez.
Mai multe cluburi din Rusia manifestă interes pentru Dawa
Fără o performanță remarcabilă în meciul de la Zagreb, Dawa pare să se afle pe lista de transferuri a mai multor formații. Potrivit jurnalistului Rudy Galetti, la disputa de la Zagreb au fost prezenți reprezentanți ai mai multor cluburi rusești, în vederea unui transfer eventual al lui Dawa.
„Reprezentanții mai multor cluburi din Rusia au urmărit cu atenție meciul de ieri din Europa League dintre Dinamo Zagreb și FCSB pentru a evalua evoluția lui Joyskim Dawa. Fundașul camerunez, aflat sub contract cu FCSB până în 2027, se află în atenția mai multor echipe rusești”, se menționează într-un mesaj al jurnalistului postat pe X.
🚨🇷🇺 EXCL | Reprezentanți ai unor cluburi rusești au fost prezenți la meciul de ieri din Europa League dintre Dinamo Zagreb și FCSB pentru a urmări cu atenție evoluțiile lui Joyskim Dawa.
Fundașul camerunez – aflat sub contract cu Steaua până în 2027 – se află acum pe lista de interes a mai multor formații rusești. pic.twitter.com/QVDoxSUyAI
— Rudy Galetti (@RudyGaletti) 23 ianuarie 2026
Fundașul a evoluat doar în prima repriză a întâlnirii amintite, fiind înlocuit de Valentin Crețu la pauză. În acel moment, scorul era 2-1 pentru gazde.
În luna martie 2025, a suferit o ruptură la nivelul ligamentelor încrucișate, revenind pe teren după 10 luni. A fost titular la FCSB și în primul meci oficial al anului, o înfrângere contra echipei FC Argeș, scor 0-1, la Mioveni.
-
Cameroonezul a semnat cu campioana României în 2022 și mai are contract cu clubul până în 2027
În prezent, valoarea de piață a lui Dawa este estimată la 2,5 milioane de euro, conform Transfermarkt.














