Articol de Alexandru Stanciu – Publicat duminică, 25 ianuarie 2026, 23:19 / Actualizat duminică, 25 ianuarie 2026 23:38
FCSB a început acest an calendaristic cu trei înfrângeri, dintre care două în Superliga. Echipa și-a compromis șansele de calificare în cupele europene, iar obiectivul de a termina în primele șase poziții la finalul celor 30 de etape din sezonul regulat pare tot mai greu de atins pentru formația coordonată de Elias Charalambous.
David Miculescu după meciul FCSB – CFR Cluj 1-4: „Este o umilință”
„Suntem foarte frustrați. Înainte de meci am discutat că trebuie să obținem un rezultat favorabil. Mai aveam două meciuri acasă, pentru a obține victorii consecutive. Am început bine partida, în primele 20 de minute am avut ocazii clare. În minutul 37 am fost egalați. Mă gândeam să intrăm la pauză cu un scor de egalitate, dar după 5 minute din repriza a doua s-a înscris un alt gol.
Nu știu, reușim să înscriem, să jucăm bine, apoi primim goluri simple, din greșeli în defensivă. Nu știu. Nu vreau să arunc vina pe ghinion, dar consider că avem și noi parte de ghinion. Anul trecut, eu am ratat câteva ocazii, dar mingea a ricoșat în portar și apoi a trecut peste linie. Toate lucrurile sunt împotriva noastră.
Da, am condus cu 1-0, dar fiecare jucător din vestiar își dorește victoria. Toți vrem să câștigăm, să satisfacem fanii, să fim în top. Nu știu exact ce se întâmplă cu formația noastră. Suntem aceiași jucători, sperăm să legăm câteva victorii, dar la meciuri, începe bine, marcăm, apoi urmează problemele.
Suntem foarte supărați, ne putem pierde șansele rămase până la final. Sunt șanse, le vom disputa și la finalul returului vom vedea poziția noastră. Da, cred că este o umilință.
Vreau să dau un exemplu incredibil: Real Madrid a fost eliminată din Cupă de o formație de liga a treia, dacă nu greșesc. Ne concentrăm pe campionat și ne luptăm pentru șansele noastre. Nu am mai avut parte de o asemenea situație până acum”, a afirmat David Miculescu, conform digisport.ro.
VIDEO | David Miculescu a deschis scorul în meciul FCSB – CFR Cluj: trei pase rapide și un pic de noroc
-
Sursă video: Prima Sport 1















