
Patriarhul Kiril (stânga) și Mitropolitul Vladimir al Moldovei, într-o vizită în Transnistria, 2013, Fotografie: Denisov Vadim / TASS / Profimedia
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, a susținut joi interzicerea legală a avortului în Rusia în cazul în care femeia nu obține acordul soțului, informează agenția EFE, conform Agerpres.
„Consider că ar fi corect ca avortul să fie imposibil prin decizia exclusivă a mamei, fără consimțământul tatălui, în cazul în care căsătoria este înregistrată”, a declarat patriarhul Kirill, în discursul său în fața Senatului.
El a explicat că femeia care ia o astfel de decizie poate fi „într-o stare de dezechilibru”, având în vedere – a adăugat el – că „femeile sunt mai vulnerabile emoțional”, în special la începutul sarcinii.
„De aceea, este esențial să ai un soț aproape care să poate spune la momentul potrivit: ‘Nu, ascultă, vom reuși să continuăm, vom avea venituri, nu este nevoie, nu o face’. Cuvintele trimisului soț trebuie să fie prezente în discuția despre dacă trebuie sau nu să se realizeze această intervenție”, a subliniat patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse.
Patriarhul Kirill a citat opinia președintelui rus, Vladimir Putin, afirmând că „decizia legată de copii trebuie să fie luată de întreaga familie, nu de unul singur dintre părinți”.
Patriarhul Rusiei a declarat că, dacă autoritățile doresc cu adevărat să urce rata natalității, nu pot ignora ceea ce împiedică poporul rus să „redevină mare”, și anume lipsa „unui număr suficient de cetățeni pe un teritoriu atât de extins”.
Deputații partidului de la Kremlin, care au estimat că „aproximativ un milion de copii” nu se nasc din cauza întreruperii sarcinii, au susținut o inițiativă legislativă pentru a introduce în lege necesitatea acordului tatălui pentru efectuarea avortului.
De aproximativ un an, au fost raportate în presa rusă scrisori trimise femeilor însărcinate, ca parte a unei campanii naționale împotriva avortului, pentru combaterea gravei crize demografice a țării.
Autoritățile ruse încearcă să contracareze scăderea dramatică a natalității, aceasta fiind influențată atât de incertitudinea generată de război, cât și de „gaura demografică” cauzată de faptul că femeile născute în anii ’90 ai secolului XX ajung la vârsta fertilă, perioadă în care s-a înregistrat, de asemenea, o scădere bruscă a natalității.
Guvernul rus promovează numeroase inițiative pentru creșterea numărului de familii numeroase și a aprobat o lege care interzice propaganda ideologiei „familie fără copii” (childfree),care promovează dreptul femeilor de a nu avea copii, printre alte măsuri.
Președintele Vladimir Putin, ale cărui operațiuni militare în Ucraina au dus la pierderea a peste 300.000 de vieți masculine, potrivit unor surse independente, își propune ca fiecare femeie rusă să aibă cel puțin trei copii.














