Controale ANPC efectuate în România în ultima săptămână: 1.468 de amenzi și 962 de avertismente pentru nereguli descoperite

0
19
controale-anpc-in-toata-tara-in-ultima-saptamana-au-fost-date-1468-de-amenzi-si-962-de-avertismente-ce-nereguli-au-gasit-comisarii-–-economica.net
Controale ANPC în toată țara în ultima săptămână. Au fost date 1.468 de amenzi și 962 de avertismente. Ce nereguli au găsit comisarii – Economica.net

„Rezultatele activităților de inspecție au acoperit un spectru larg de domenii economice, de la operatori din mediul rural, până la centre logistice și comerciale, inclusiv sectoare cu grad înalt de specializare, precum cel al metalelor prețioase și alimentația publică, reafirmând caracterul multifuncțional și omniprezent al protecției consumatorilor în ansamblul activităților economice”, conform unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) transmis sâmbătă.

În urma controalelor, inspectorii ANPC au identificat multiple neconformități, pentru care au fost aplicate 1.468 de sancțiuni contravenționale în valoare cumulată de peste 7,45 milioane de lei, precum și 962 de avertismente.

De asemenea, au fost dispuse măsuri de oprire definitivă din circulație pentru produsele neconforme, în valoare de peste 210.000 de lei, precum și suspendarea temporară a comercializării unor articole în valoare de peste 2,82 milioane de lei.

În plus, au fost oprite temporar de la prestarea serviciilor 24 de operatori economici până la remedierea deficiențelor identificate.

Principalele neconformități descoperite au inclus: produse vegetale de calitate deteriorată, cu mucegai și deshidratare avansată; fructe de mare cu temperatura modificată, cu depuneri excesive de gheață, indicând întreruperea lanțului frigorific; podea degradată avansat, cu elemente lipsă, fisuri și acumulări de murdărie, favorizând riscul de contaminare; nerespectarea condițiilor și temperaturilor de depozitare conform specificațiilor producătorului, fiind depozitate direct pe pardoseală; comercializarea de jucării periculoase sau fără informații obligatorii privind siguranța; deficiențe în informarea consumatorilor despre produsele textile și încălțăminte, inclusiv lipsa detaliilor despre compoziția fibrelor; punerea pe piață a unor jucării fără identificarea responsabilului; vânzarea de echipamente electrice fără documentație de conformitate cu standardele UE.

Alte deficiențe constatate de ANPC au vizat: restricționarea nejustificată a dreptului de retur al consumatorilor; utilizarea unor substanțe expirate în procesele de testare a metalelor prețioase la casele de amanet; lipsa instrumentelor de cântărire și verificărilor metrologice corecte; afișarea promoțiilor expirate, induse în eroare; utilizarea unor reactivi neconformi în testarea metalelor prețioase; lipsa afișajului prețurilor pentru produse și bijuterii, precum și absența certificatelor de garanție și a informațiilor privind modul de comercializare (pe unitate sau pe gram).

„Legea trebuie respectată întotdeauna și fără excepții. ANPC are responsabilitatea de a asigura respectarea drepturilor consumatorilor și de a aplica legea în mod unitar”, a declarat președintele ANPC, Ionel-Cristinel Obretin, citat în comunicat.

Controalele ANPC s-au desfășurat în perioada 26 – 30 ianuarie 2026.

Imagine: Facebook.com/ANPC.gov

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.