Primăria Baia Mare va transforma cabana montană Bodi în centru cultural-sportiv cu o investiție de 15 milioane de lei

0
13
primaria-baia-mare-anunta-ca-va-transforma-fosta-cabana-montana-bodi-in-centru-cultural-sportiv-investitia-este-de-15-milioane-de-lei-–-economica.net
Primăria Baia Mare anunță că va transforma fosta cabană montană Bodi în centru cultural-sportiv. Investiția este de 15 milioane de lei – Economica.net

Fosta cabană montană construită din chirpici a fost achiziționată de Primăria din Baia Mare în anul 2019, împreună cu terenul aferent, pentru suma de 196.000 de euro, de la o firmă privată.

„Valoarea totală a proiectului finanțat prin Programul de Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 este de 15 milioane de lei, dintre care peste 11 milioane de lei reprezintă suma eligibilă. Aceasta include, pe lângă construcție, și dotările centrului. Mă refer aici la echipamente sportive, tehnologii multimedia de ultimă generație, inclusiv componente de realitate virtuală și Învățare inteligentes. Vom beneficia de antrenori specializați în sporturi precum fotbal, handbal, tenis de masă, taekwon-do, atletism și altele. În plus, vom putea organiza activități interactive, drumeții, tabere, ateliere de mediu, creație și astronomie, pentru a promova educația ecologică și dezvoltarea personală a copiilor și tinerilor”, a afirmat Doru Dăncuș.

Potrivit acestuia, administrația locală are în plan și reabilitarea întregii zone naturale din jurul Lacului Bodi, care în prezent nu este întreținută.

„Este doar primul pas, deoarece dorim să reabilităm întreaga zonă din jurul Lacului Bodi. Lucrăm deja la un studiu de fezabilitate pentru amenajarea unei păduri-parc, ce va include zone de recreere și picnic, căsuțe și trasee pentru bicicliști. În paralel, vom reface drumul de acces dinspre complexul Ferneziu către lac, care actualmente este un drum forestier, vom extinde rețeaua electrică în zonă și vom implementa soluțiile necesare pentru alimentarea cu apă”, a mai declarat Doru Dăncuș.

Investiția este gestionată de către Direcția de Asistență Socială, iar termenul de finalizare este stabilit pentru 31 iulie 2027.

„Centru multifuncțional cultural-sportiv „Lacul Bodi – Ferneziu” era într-o stare avansată de degradare și nu fusese utilizat de mai mulți ani. Recuperarea construcției, reamenajarea și integrarea într-un circuit educațional și sportiv în beneficiul comunității erau absolut necesare, altfel riscăm să pierdem definitiv clădirea”, a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, Horia Buhan, managerul municipiului Baia Mare.

Imagine reprezentativă: Baiamare.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.