
Gheorghe Hagi își lansează autobiografia „Drumul meu” la ASE București
Lansarea autobiografiei lui Gheorghe Hagi, „Drumul meu”, a avut loc la Academia de Studii Economice din București (ASE). Momentul emoționant al prezentării cărții a fost realizat cu ajutorul tehnologiei AI, prin intermediul vocii regretatului Cristian Țopescu, eveniment ce a avut loc chiar în ziua aniversării a 88 de ani a acestuia, care a încetat din viață pe 15 mai 2018. Inițiativa a fost susținută de managerul de marketing al Farului Constanța, Costin Mega.
O carte care revelează o legendă a fotbalului românesc
„Doamnelor și domnilor, stimați iubitori ai fotbalului, astăzi avem onoarea de a pătrunde în culisele unei povești extraordinare. O poveste scrisa nu doar cu talent, dar și cu pasiune, sacrificiu și o voință neclintită. Aceasta nu este doar o carte, ci o mărturie a unei cariere legendare. „Drumul meu” ne poartă prin amintirile celui care a făcut să vibreze stadioane și a scris istorie pentru România.
De la începuturile modeste de la Constanța, la gloria supremă pe marile arene europene, Gică Hagi a fost un lider, un strateg, un artist, inspirând generații întregi prin talentul, ambiția și determinarea sa. În spatele acestei cărți, descoperim omul din spatele legendei, emoțiile din vestiar, bucuriile și încercările care l-au forjat.
Gică Hagi a atins culmile succesului. Acum, puteți să călătoriți alături de el. Aceasta este povestea unui destin încrustat cu litere de aur în istoria fotbalului românesc”, a afirmat vocea lui Cristian Țopescu, generată prin inteligență artificială.
Cristian Țopescu, o emblemă a comentariilor sportive românești
Regretatul Cristian Țopescu a fost unul dintre cei mai apreciați comentatori sportivi din România. Cariera sa a fost marcată de numeroase momente memorabile din istoria sportului românesc. A fost distins cu Diploma de Onoare a Comitetului Olimpic Internațional, gradul de general de brigadă și Decorația regală „Nihil Sine Deo” pentru merite deosebite aduse sportului românesc. În semn de apreciere, Președintele României de la acea vreme, Klaus Iohannis, i-a conferit Ordinul Național „Steaua României”, în grad de Cavaler.














