
119 companii românești adoptă programul de lucru de patru zile pentru a evita concedierile în masă, pe fondul scăderii încasărilor.
Această măsură este însoțită de reduceri salariale. Printre companiile care au optat pentru acest model se numără și un producător de componente pentru automobile premium, din Brașov, care, inițial, și-ar fi redus personalul cu 600 de angajați.
Compania a renunțat la planul anterior, optând pentru reducerea programului de lucru la 4 zile pentru 250 de angajați din departamentul de inginerie digitală. Salariile acestora vor fi diminuate cu 20%. Această decizie temporară a fost discutată cu angajații.
„Aceste companii au nevoie de specialiști valoroși, dificil de înlocuit, pe care doresc să-i păstreze pentru o evoluție viitoare a activității”, a declarat Andrei Perianu, expert economic.
Și companii de stat, precum CFR Marfă, au implementat programul de 4 zile pentru a evita concedierile. Această strategie le-a permis reducerea costurilor de personal și a menținut echilibrul financiar, prevenind eliminarea a peste 3.200 de posturi, care erau prevăzute inițial pentru o nouă companie.
„Reducerile salariale au fost proportionale, cu 20% din fondurile de salarii, menținând stabilitatea financiară și plata obligațiilor catre furnizori”, a declarat Iulian Măntescu, lider sindicat mecanicii de locomotivă.
„Factorii externi care determină reducerea costurilor de personal țin de rezultatele companiei, contextul actual fiind unul provocator pentru multe industrii”, a spus Oana Botolan, specialist Resurse Umane.
Citește și: Programul săptămânal de 4 zile, o posibilă alternativă din 2025.
Absolvent al Facultății de Istorie (2013-2016) și al masterului „Istorie și Practică în Relații Internaționale” (2019-2021) la Universitatea din București, Alexandru Stan Bogdan …
vezi toate articolele














