
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a numit joi un nou secretar de stat la Ministerul Sănătății. Noul membru al echipei este Damian Claudiu Constantin, vicepreședinte al Consiliului Județean Buzău.
În decizia nr. 161 din 27 martie 2025, prim-ministrul Marcel Ciolacu anunță numirea lui Damian Claudiu Constantin în funcția de secretar de stat.
Damian Claudiu Constantin este vicepreședintele Consiliului Județean Buzău și fost director al Spitalului Județean de Urgență Buzău.
Conform CV-ului său, Damian Claudiu Constantin a mai deținut funcții diverse, printre care agent imobiliar, agent de vânzări în domeniul alimentar, director de vânzări la o fabrică de băuturi alcoolice, și manager comercial-administrativ la o companie din Galați. În trecut a fost implicat și în procesul de inventariere și gestionare a stocurilor la nivel național pentru o rețea extinsă de magazine.
Deține o diplomă de licență în Economie și gestiunea producției agricole și alimentare.
În ianuarie 2016, Agenția Națională de Integritate a declarat incompatibil pe Damian Claudiu Constantin. Incompatibilitatea a fost constatată în perioada august-septembrie 2014, din cauza cumulării funcțiilor de manager interimar al unității medicale și director în cadrul SC Romarta SA. În acel moment, acesta a explicat situația printr-o perioadă de tranziție la conducerea spitalului, argumentând că numirea rapidă l-a obligat la preaviz la compania anterioară. Hotărârea ANI a fost ulterior infirmată de instanță, potrivit publicației locale.














