Echipa de cercetare a extras pentru prima dată ADN uman vechi de cel puțin 2.000 de ani din pereții unor peșteri din Spania și Portugalia, o premieră care poate influența studiile arheologice și istoria preistorică. Analiza a evidențiat materiale genetice prelevate atât de pe suprafețe pictate, cât și din zone aparent lipsite de arte rupestre, folosind metode adaptate ADN-ului antig/minor și extrem de degradat.
Descoperire: ADN vechi găsit în roci și crustă de calcit
Probele au fost colectate din 24 de panouri de artă rupestră din 11 peșteri. Din cele 120 de mostre, au fost identificate cinci care conțineau ADN mitocondrial uman autentic. Unele probe au fost prelevate din crustă de calcit acoperind pigmentul sau din zone fără picturi vizibile. Printre acestea, una provenea dintr-o crustă de calcit de pe peretele peșterii Escoural (Portugalia), iar alte două din spatele unor picturi sau din apropierea lor.
Vârsta și proveniența ADN-ului
Testele de datare au indicat că ADN-ul are cel puțin 2.000 de ani, însă se consideră că unele urme ar putea avea o vechime mai mare. Trei probe indică predominant ADN feminin, iar una ADN masculin, în timp ce o a patra nu poate fi atribuită unui sex specific. Analiza ADN-ului nuclear din peștera Covarón (Spania) a arătat legături cu vânătorii-culegători din vestul Europei.
Importanța descoperirii pentru studierea preistoriei
Faptul că pereții peșterilor pot păstra ADN vechi depășește așteptările, deoarece umiditatea, bacteriile, temperatura și intervențiile umane moderne degradează în mod obișnuit materialul genetic. Mineralele și crustele de calcit pot proteja fragmente foarte mici, transformând roca într-un depozit natural de urme genetice.
Originea ADN-ului și interpretări
Două probe din peștera Escoural nu au conturat ADN animal detectabil. Specialiștii consideră că prezența ADN uman din aceste mostre se datorează contactului direct cu pereții, prin atingere, transpirație sau saliva. În alte trei probe, s-au identificat atât urme de ADN uman, cât și animal, ceea ce indică posibilitatea transferului indirect de material genetic, prin apă sau praf.
Relevanța pentru înțelegerea utilizării peșterilor
Rezultatele sugerează că ADN-ul găsit provine cel mai probabil din contactul direct sau indirect al oamenilor cu pereții, nu neapărat de la pictorii sau utilizatorii peșterii. Cercetătorii subliniază că, în condițiile în care peșterile au fost frecventate de comunități diferite de-a lungul mileniilor, nu pot atribui cu certitudine ADN-ul persoanelor care au realizat arta rupestră sau care au trecut prin aceste spații.
Cercetătorii continuă studiile pentru a determina dacă ADN-ul extras poate oferi informații suplimentare despre populațiile din acea perioadă.