Alfred cel Mare, regele anglo-saxon al regatului Wessex între anii 871 și 899, rămâne o figură emblematică a istoriei medievale britanice. Cunoscut pentru luptele împotriva invadatorilor vikings, el a reorganizat forțele militare, a consolidat orașele și a promovat cultura și educația în limba engleză veche. Deși nu a fost rege al Angliei unite în sensul modern, reformele sale au pregătit terenul pentru unificarea ulterioară a insulei de către urmașii săi. Winchester, centrul puterii sale, păstrează o statuie monumentală dedicată acestui lider.
Cine a fost Alfred cel Mare
Alfred a condus între 871 și 899 și este recunoscut pentru victoriile împotriva vikingsilor. În timpul domniei sale, a reorganizat armata și a întărit orașele, promovând totodată cultura și traducerea textelor în limba engleză veche. La moarte, în 899, a fost înmormântat inițial la Old Minster din Winchester. Ulterior, rămășițele sale au fost mutat de fiul său, Edward cel Bătrân, la New Minster și, în final, în 1110, au fost transferate în mormântul Hyde Abbey.
Cum au dispărut rămășițele regelui
Hyde Abbey, unde fusese inițial înmormântat Alfred, a fost demolată în secolul al XVI-lea, în timpul reformelor religioase. Mormintele regale s-au pierdut în timp, iar locul exact s-a estompat. În 1788, pe terenul fostei abații, s-au construit o închisoare și o casă de muncă.
Potrivit unei relatari atribuite anticarului Henry Howard, au fost descoperite sicrie din piatră, căptușite cu plumb. Acest plumb a fost vândut, iar oasele au fost împrăștiate și apoi îngropate din nou în apropiere. Pe baza unei hărți vechi, Graham Phillips susține că rămășițele ar fi fost mutate într-o zonă aflată sub o parcare, la circa 18 metri de o placă memorială dintr-o grădină.
Deși aceste indicii sunt apropiate de presupusul loc de odihnă, nu există suficiente dovezi pentru confirmare. În istoria arheologiei, identificarea mormintelor pierdute a fost deseori dificilă, exemplul cel mai cunoscut fiind descoperirea mormântului faraonului Thutmose al II-lea, abia după mai mult de o sută de ani de cercetări modernizate.
De ce teoria parcării nu este încă o descoperire concretă
Utilizarea unei hărți și a unei relatări vechi nu garantează că rămășițele aparțin lui Alfred. Pentru confirmare, trebuie mai întâi să existe o săpătură arheologică în zona respectivă pentru a identifica dacă sub parcare există un mormânt sau alte dovezi ale prezenței umane.
Universitatea din Winchester subliniază că identificarea precisă a locului de înmormântare este extrem de complicată. În 2013, arheologii au deschis un mormânt fără inscripții, crezând că poate conține oasele familiei regale. În urma cercetărilor, s-au descoperit rămășițele a cel puțin șase persoane, datate între anii 1100 și 1500, insuficiente pentru a fi considerate oasele lui Alfred.
Fragmentul de pelvis descoperit în zona altarului Hyde Abbey a fost datat între 895 și 1017. Acesta provine din zona pelviană a unui bărbat, dar nu permite identificarea certă ca fiind oasele regelui. Datările indică posibilitatea aparținerii lui Alfred, fiului său Edward sau unei alte rude, însă probele există în număr limitat.
Prudența rămâne esențială în asemenea cazuri. În practică, nimic nu exclude faptul că mormântul regelui ar putea fi deteriorat sau amestecat cu alte oseminte, iar intervențiile arheologice trebuie să fie extrem de atente pentru a evita distrugerea unor eventuale vestigii valoroase.
Exemplul Richard al III-lea
Un precedent pentru identificarea rămășițelor regelui îl oferă cazul Richard al III-lea. În 2012, arheologii au descoperit scheletul sub o parcare din Leicester, pe terenul unei foste mănăstiri. Analizele genetice și cele anatomice au confirmat că rămășițele aparțineau regelui.
Descoperirea a demonstrat că intervențiile arheologice pe situri istorice, precum transformarea unor locuri de înmormântare în zone moderne, nu implică automat distrugerea totală a mormintelor. Totuși, procesul de confirmare este dificil și în cazul lui Alfred, având în vedere complexitatea și mutările repetate ale rămășițelor.
După găsirea scheletului, s-au efectuat analize și teste genetice pentru a demonstra legătura cu familia regală, arătând că, în anumite condiții, astfel de descoperiri sunt posibile chiar și după secole. În cazul Winchester, evoluția cercetărilor va fi condiționată de găsirea dovezilor concrete și de posibilitatea unei săpături arheologice temeinice.
