Un studiu recent confirmă că munițiile rămase pe fundul oceanelor, provenite din epave scufundate în timpul celor două războaie mondiale, reprezintă o sursă constantă de poluare. Deși cantitatea de TNT detectată este extrem de mică, efectele asupra mediului marin încep să devină evidente.
Epava submarinului UC-30 și contaminarea oceanelor
Submarinul german UC-30, scufundat în 1917 în apropierea insulei daneze Rømø, face parte din focoasele principale ale cercetării. La bord se aflau 27 de marinari, 18 mine și șase torpile. Epava a rămas nedescoperită timp de aproape o sută de ani, iar acum este studiată pentru evoluția depozitelor de muniții.
Cercetătorii au detectat urme de TNT în apa din jurul epavei, precum și în sedimente și organisme marine. În apă, concentrația măsurată a fost de aproximativ 72,6 nanograme pe litru. Deși această valoare pare infimă, cercetările arată că poluarea are efecte asupra viețuitoarelor marine.
Efectele se manifestă la nivel biologic, după ce midiile albastre au fost plasate în apropierea epavei. Testele au indicat perturbări în mecanismele naturale de eliminare a substanțelor toxice și modificări ale metabolismului, precum și reducerea resurselor de energie utilizate pentru reproducere. Aceste schimbări sugerează impactul nociv al TNT-ului asupra organismelor marine.
Componentele explozivilor, precum RDX și DNB, aflate în munițiile scufundate, sunt toxice și carcinogene. Metalul corodat al epavelor permite eliberarea continuă de explozibili în mediul înconjurător. Odată cu degradarea structurilor metalice, cantitatea de substanțe periculoase ajunge tot mai mult în apă.
Poluarea invizibilă a oceanelor și riscurile conexe
Analizele arată că microplasticele, considerate anterior dispărute, s-au transformat în particule extrem de mici, iar același principiu face dificilă observarea contaminării cu explozibili fără analize specializate. Impactul acestor substanțe în ecosisteme oceanelor s-a extins mult dincolo de suprafața vizibilă.
Un alt studiu relevă că peste 10.000 de epave se află în apele Danemarcei. Aproximativ 15% din acestea datează din perioada celor două războaie mondiale sau din anii apropiați acestor evenimente. Astfel, amploarea problemei este considerabil mai mare decât cea a unui singur submarin.
Zona din jurul crucișătorului german SMS Mainz, scufundat în Primul Război Mondial, și a navei de transport KW 58 Hendricus, din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, sunt investigate pentru a determina răspândirea substanțelor toxice. Procedeele de recuperare a munițiilor sunt costisitoare și riscante, iar detonarea accidentală poate crea probleme suplimentare.
Corodarea continuă a metalului epavelor permite eliberarea progresivă a explozivilor în mediul marin. În plus, confuzia legată de riscurile potențiale și costurile ridicate de eliminare limitează eforturile de remediere. Sedimentele acoperite de nisip pot reduce chiar riscul de răspândire a contaminanților, dar problema persistă necontrolată.
Perspectiva pe termen lung și impactul asupra ecosistemelor
Estimările indică faptul că peste 171 de trilioane de particule de plastic se află în oceane, iar zonele de gunoaie precum Marele Zăcământ de Gunoaie din Pacific sunt exemple ale poluării excesive. Munițiile de pe epave contribuie la această criză, fiind o sursă constantă de contaminare.
Deși suprafața oceanelor pare din ce în ce mai curățată, poluarea în profunzime continuă să se manifeste, iar compușii explozivi, odată eliberați, pot rămâne în ecosistem mult timp. Japonizarea corozivă a structurilor metalice și eliberarea continuă de materiale toxice împovărăză mediul marin dincolo de vizibilitatea imediată.
Studiile recente arată că poliutarea cu substanțe explozive provenite din epave marine se află într-o dinamică pe termen lung, cu efecte necunoscute în întreg ecosistemul oceanelor. Proba concretă: continuitatea eliberării de TNT și alți compuși periculoși în mediul marin, chiar și după un secol de la scufundare.
