România în fața unei schimbări demografice semnificative: creșterea vârstei mamei la prima naștere și scăderea natalității
Studiile statistice arată că, în ultimele trei decenii și jumătate, profilul populației din România s-a modificat considerabil. Dacă în anul 1990, nașterile de femei peste 40 de ani reprezentau 1,3% din totalul nașterilor, iar primul copil al acestor mame constituia 0,2% din primele nașteri, în 2025 aceste procente au crescut consistent. Astfel, nașterile de mame peste 40 de ani sunt de 3,6%, iar primul copil al acestora reprezintă 2,8% din total. În plus, proporția mamelor de peste 40 de ani la primul născut a ajuns la 40%.
Vârsta medie a mamei la prima naștere a crescut de la 22,3 ani în 1990 la 27,9 ani în 2025, indicând o amânare a deciziei de a avea primul copil. În același timp, rata de fertilitate a scăzut de la 2,2 în 1990 la 1,18 în 2025, atingând un minim istoric. Numărul total de nașteri a fost de 315.000 în 1990 și a coborât la 145.000 în 2025.
Perspectivele demografice ale României indică un declin continuu. Dacă rata fertilității rămâne la nivelul actual, populația țării ar putea ajunge la 14 milioane de locuitori până în 2050. Pentru a evita acest fenomen, specialiștii recomandă o rată a fertilității de 2,1, care ar putea duce la o populație de aproximativ 15 milioane în 2050.
Factorii explodați de specialiștiii Institutului Național de Statistică ca principale cauze ale scăderii fertilității includ emanciparea femeii, creșterea costurilor de creștere a copiilor, reducerea funcției economice a copilului, disponibilitatea mijloacelor contraceptive și mobilitatea socială crescută. În condiții de progres economic, aceste fenomene au dus la reducerea semnificativă a natalității.
Majorarea vârstei la prima naștere și declinul ratei de fertilitate nu pot fi combinate doar cu măsuri economice. Experiența altor țări europene arată că politici pronataliste și susținerea familiei pot avea efecte benefice dacă se abordează integrarea socială și infrastructura pentru sprijinirea familiilor.
Deciziile privind numărul de copii pe care le ia o familie sunt influențate de numerosi factori, printre care costurile de creștere a copilului, statutul economic, nivelul de educație, statutul marital și compatibilitatea job-ului cu îngrijirea copilului. Acești factori contribuie la amânarea deciziilor legate de întemeierea familiei și la reducerea natalității în condiții de stres economic sau social.
De aproape patru decenii, discuțiile despre politicile demografice din România rămân la nivel restrâns. În ultimii ani, inițiativele sociale, precum susținerea financiară pentru fertilizare in vitro, au fost promovate mai ales de societatea civilă, în condițiile în care reprezentanții guvernamentali nu au participat activ la dezbateri.
Legea sprijină procedurile de fertilizare in vitro cu un buget de 15.000 de lei (aproximativ 3.000 de euro) pentru un număr de 10.000 de beneficiari, însă costurile reale ale tratamentelor pot depăși această sumă. Măsura este rezultatul campaniilor susținute de Asociația SOS Infertilitatea, care a inițiat aceste programe din 2010.
Situația Mamei din România evidențiază o serie de probleme și conflicte din sistemul de sănătate și politica socială. Medicii uneori menționează chiar că fertilitatea poate fi influențată de vârstă și probleme medicale, însă ignoră în unele cazuri aspecte ale emoției și deciziilor personale. În același timp, măsurile guvernamentale, precum concediul de creștere a copilului, nu sunt complet susținute de o infrastructură adecvată pentru creșe și grădinițe, în contrast cu alte state membre ale UE.
În ultimii ani, presiunea socială pentru sprijinirea natalității a fost manifestată prin manifestații stradale, însă aceste inițiative au rămas fără implicare directă din partea liderilor politici. În plus, dezbaterile publice despre politicile populaționale continuă să fie limitate, iar măsurile concrete de sprijin sunt implementate mai ales prin inițiative ale societății civile, nu de către autorități.
Datele și tendințele demografice din România indică o nevoie urgentă de politici coerente, care să combine sprijinul financiar, infrastructura pentru creșterea copilului și educația, pentru a contracara declinul populației. Până în prezent, însă, aceste eforturi rămân insuficiente pentru a schimba trendul descendent.
