O investiție de aproximativ 2,3 milioane de euro din fonduri PNRR, destinată restaurării monumentului roman Arutela de la Călimănești, a atras controverse și ironi pe internet, precum și reacții diverse din partea autorităților și experților. În urma intervențiilor, monumentul, care are aproape două milenii, a fost recondiționat, dar rezultatul a stârnit nemulțumiri și critici acide din partea publicului și arhitecților.
Restaurare de 2,3 milioane de euro și reacții mixture
Restaurarea monumentului a fost efectuată după aproximativ patru decenii în care nu a beneficiat de intervenții majore. Investiția a fost finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Autoritățile susțin că au respectat cerințele UNESCO și că arheologii au fost implicați în baza studiilor de fundamentare pentru efectuarea lucrărilor.
Directorul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, Felix Marcu, afirmă că imaginea inițială a monumentului nu reflecta fidel arhitectura romană. El precizează că tencuiala albicioasă aplicată este conformă cu tehnica de construcție din perioada romană, în timp ce reconstrucțiile anterioare, din anii ’80, aveau aspecte inadecvate pentru un monument antic.
Primarul din Călimănești, Florinel Constantinescu, consideră că restaurarea a reușit să-și atingă scopul de a recupera monumentul pentru circuitul turistic. El afirmă că, în casa opiniei sale, este important ca monumentul să fie pus în valoare și accesibil publicului.
Controverse și critici din partea publicului și a specialiștilor
Reacțiile negative au fost generate de imaginile postate pe internet, însoțite de prezentarea oficială a proiectului. Comentatorii au criticat dur reabilitarea, considerând că monumentul a fost mutilat și că restaurarea nu respectă autenticitatea.
Printre cele mai dure reacții s-au numărat aprecieri precum „Ăsta e patrimoniu UNESCO… și l-ați mutilat în ultimul hal” și „V-ați bătut joc și de ăsta”. Alți internauți au comparat noul aspect cu construcțiile din Lego, Minecraft sau carton, criticate ca fiind inestetice și lipsite de respect pentru original.
Ironiile au culminat cu întrebarea „Cine v-a lucrat aici? Gletius Maximus?“, iar alții au glumit că este vorba despre o construcție cu aspect de local de nunți sau că ar fi fost făcută din materiale inadecvate, precum rigipsul.
Folosind umorul, un comentator a întrebat: „Aveau romanii tablă de la Bilka pe castre?”, accentuând dezacordul cu stilul modern și prezentarea exagerată a restaurării.
Reacție critică din partea unui arhitect și motivele controversei
Arhitectul Emil Ivănescu, fost președinte al Ordinului Arhitecților din România București, a criticat dur rezultatul lucrărilor, afirmând că „Aoleu, Doamne, e o nenorocire! Nu se face așa”. El susține că, în vremurile antice, materialele folosite pentru construcții erau brute, precum piatra și lemnul, și nu tencuieli moderne.
Reproșurile specialiștilor evidențiază dilema din restaurarea patrimoniului: în ce măsură intervențiile moderne pot fi diferențiate de elementele originale, păstrând autenticitatea și oferind o imagine corectă asupra monumentului.
Explicații oficiale privind fațada reflectorizantă și justificarea proiectului
Ministerul Culturii respinge ideea că lucrările au fost realizate arbitrar, afirmând că studiile de fundamentare au fost elaborate de specialiști în arheologie și istoria arhitecturii militare romane. În cadrul proiectului, s-a ținut cont de documentație și cercetări arheologice.
Controversa privind construcția cu fațadă reflectorizantă, amplasată lângă castru, a primit explicații oficiale. Ministerul afirmă că zona este deja afectată vizual de alte construcții și linii de înaltă tensiune. Fațada a fost gândită pentru a reflecta ruinele și a diminua impactul vizual al elementelor moderne, precum hotelurile sau complexul hidroenergetic Turnu.
Istoria și importanța sitului Arutela
Dincolo de discuțiile pe tema restaurării, situl Arutela, aflat între Păușa și Căciulata, pe malul stâng al Oltului, reprezintă o mărturie importantă a prezenței romane în această regiune. Fortificația din piatră avea laturi de aproximativ 60,8 metri și era parte a sistemului roman de apărare și supraveghere a drumului din Valea Oltului.
Documentările arheologice atestă existența militarilor romani, inclusiv descoperiri legate de arcași sirieni, precum surii sagittarii, atestați aici în anul 138, și o ștampilă a Legiunii a V-a Macedonica. Ruinele au fost identificate în anul 1888, iar cercetările din secolul al XIX-lea au scos la lumină castrul și băile romane.
Lucrările pentru calea ferată, intervențiile asupra Văii Oltului și amenajările hidroenergetice au avut un impact negativ asupra sitului, provocând deteriorări și dispariții ale unor vestigii.
