Un nou studiu arată că, din punct de vedere al rețelei rutiere, capitala Imperiului Roman nu era întotdeauna centrul cel mai bine conectat. Cercetătorii au identificat mai multe orașe din antichitate mai bine poziționate pentru deplasare pe uscat decât Roma, în special Antiohia, Ancyra (actuala Ankara), Byzantium (Constantinopol) și Corinth.
Studiul și metodologia de cercetare
Rezultatele provin dintr-un studiu publicat pe 15 septembrie în revista „Nature Communications”. Cercetarea s-a bazat pe o bază de date digitală, numită atlasul Itiner-e, care reconstruiește rețeaua de drumuri romane. Harta digitală include aproape 300.000 de kilometri de drumuri antice.
Pentru analiză, echipa a utilizat această hartă pentru a estima cât de bine erau conectate diverse orașe importante ale imperiului la rețeaua rutieră romană. S-a constat că Roma nu figura printre cele mai centrale puncte de pe rețeaua rutieră, iar cel mai important traseu intermediar nu trecea prin capitală.
Trasee și conexiuni regionale
Cea mai importantă rută identificată lega coasta Africii de Nord și Levantul, trecea pe lângă Antiohia și în apropierea Ancyrăi, traversa spre Europa în zona Constantinopolului și continua de-a lungul Văii Padoa, până la Milano și apoi în Franța. Această rută conecta mai mulți regiuni ale imperiului fără a fi nevoie să treacă prin Roma.
Orașele Corinth și Ancyra aveau poziții strategice legate de drumul rutier. Corinth lega peninsula Peloponez cu restul Greciei, iar Ancyra era nod de transport pentru Anatolia. Aceste poziții geografice confereau o conectivitate mai bună decât cea a capitalei imperiale.
Factorii geografici și construcția drumurilor
Roma avea o particularitate geografică care limita rolul său în transportul pe uscat. Peninsula Italică se extinde în Marea Mediterană, iar Roma este situată aproape de mijlocul acestei prelungiri. Analizele au arătat că cel mai central traseu rutier în interiorul peninsulei se afla pe coasta Adriaticii, în partea opusă Romei.
Studiul evidențiază că drumul roman era construit după reguli tehnice specifice. În condițiile terenurilor relativ accidentate, drumurile erau cât mai drepte posibil, însă nu aveau aceași rectilinie ca și drumurile moderne. Diferențele se datorează limitărilor tehnologice ale antichității, în contrast cu capacitatea tehnologică actuală de a modifica terenul pentru a elimina curbele și pante dificile.
Limitări ale analizei
Cercetarea s-a concentrat exclusiv pe rețeaua rutieră terestră a Imperiului Roman. Nu a inclus în calcul sistemul de transport maritim sau pe râuri, care era extrem de important pentru deplasarea în antichitate.
Aceasta înseamnă că poziția strategică a Romei în sistemul de transport nu poate fi evaluată doar pe baza drumurilor terestre. În practică, navigația pe mare și pe apă avea o importanță majoră în structurarea comunicațiilor și a divertelui logisticii imperiului.
Rome nu deținea, conform studiului, cel mai central punct rutier din întregul sistem, dar avea alte avantaje în cadrul transportului general. Acest aspect ar putea explica de ce orașul a fost o capitală atât de durabilă și influentă, chiar dacă nu era punctul cel mai bine conectat pe uscat.
Studiul se bazează pe o analiză digitală și pe o rețea vastă de date privind drumul roman, dar nu include toate aspectele infrastructurii de transport antice.
