Un studiu recent, publicat în revista *Science* pe 5 martie 2026 și analizat pe larg în *Nature*, arată că populațiile de koala din Australia pot să-și refacă mai bine diversitatea genetică decât s-a crezut anterior, chiar dacă au trecut prin colapsuri demografice severe. Cercetarea a analizat ADN-ul a 418 koala provenind din 27 de populații din Victoria, Queensland și New South Wales, demonstrând că populațiile din Victoria, considerate vulnerabile, se revin mai robust decât s-a estimat, în condițiile în care și dimensiunea efectivă a populației crește și recombinarea genetică joacă un rol important.
Ce s-a întâmplat cu koala din Victoria
În secolul al XIX-lea și începutul secolului XX, milioane de koala au fost uciși pentru blană, iar în Victoria populația a scăzut la circa 500-1.000 de indivizi până în anii 1920. Pentru prevenirea dispariției, câțiva koala au fost mutați pe insule-refugiu, de unde descendenții lor au fost folosiți în eforturile de refacere a populației pe continent. Până în 2020, populația din Victoria avea aproape jumătate de milion de indivizi.
Deși creșterea numerică a fost semnificativă, specialists considerau anterior că populația rămâne vulnerabilă din cauza unei diversități genetice scăzute, resimțită ca rezultat al unui blocaj genetic. În acest context, studiul a identificat însă o schimbare esențială în dinamica genetică a acestei populații.
În ultimele decenii, populația efectivă — numărul de indivizi care contribuie la reproducere — a crescut considerabil. Aceasta înseamnă că pe lângă creșterea numerică, există o participare mai activă la reproducere și o amestecare mai eficientă a genomului. Astfel, populația din Victoria nu mai este doar o supraviețuitoare fragilă, ci par să fi apărut condiții favorabile pentru refacerea potențialului evolutiv.
Un aspect remarcabil al studiului este compararea cu alte regiuni ale Australiei. Unele populații din Queensland și New South Wales, considerate anterior mai sănătoase genetic, au înregistrat scăderi ale populației efective în ultimele generații, ceea ce indică faptul că evaluările clasice ale riscului genetic pot subestima anumite pericole.
Rolul recombinării genetice în refacerea populației
Un factor central în acest proces este recombinarea ADN-ului. Prin acest mecanism, materialul genetic transmis de părinți se amestecă pentru a produce combinații noi de gene. Ea nu creează gene complet noi din nimic, dar reorganizează variația existentă și sprijină eliminarea variantelor dăunătoare.
Echipa de cercetători a observat că populația în expansiune rapidă a koala din Victoria a dus la mai multe evenimente de recombinare și la diversificarea genomului în variante genetice rare. Aceasta ajută la refacerea flexibilității evolutive pe care colapsul genetic o reducea.
Rezultatele sugerează că, dacă o populație mare produce suficiente generații și indivizii se reproduc în mod activ, ADN-ul se amestecă până la nivelul în care pot apărea combinații benefice, logique care poate explica refacerea anumitor capacități evolutive.
Specialiștii afirmă că analiza activității de recombinare oferă o metodă nouă de evaluare a stării populațiilor, dincolo de simpla măsurare a diversității genetice rămasă. În cazul koala din Victoria, populația nu mai trebuie privită doar ca o populație fragilă, ci ca un grup aflat pe un drum de recuperare genetică.
Implicații pentru conservarea altor specii
Studiul schimbă percepția asupra potențialului de redresare al speciilor amenințate. În multe cazuri, programele de conservare se concentrau pe creșterea numărului de indivizi și pe monitorizarea diversității genetice, dar rezultatele sugerează că dinamica reproductivă și activitatea de recombinare trebuie integrate în strategii.
Unele populații, considerate stabile, pot fi mai vulnerabile genetic decât par, în timp ce unele aflate în declin pot avea șanse de redresare dacă condițiile sunt favorabile și dacă proporția indivizilor care participă la reproducere rămâne ridicată.
Pentru alte specii, această descoperire înseamnă că intervențiile de conservare trebuie să țină cont și de parametrii geneticii funcționale, nu doar de numărul de indivizi. În cazul koala, în ciuda trecutului tragic, refacerea a fost posibilă datorită unei combinații de creștere numerică și activitate genetică intensificată.
Obiectivul principal rămâne însă evitarea deteriorării complete a habitatelor și reducerea amenințărilor, precum bolile și schimbările climatice. Dar dacă populațiile pot să capitalizeze pe procesele genetice existente, există oportunitatea de a ajuta specii considerate în pericol de extincție să-și recâștige reziliența.
În concluzie, studiul demonstrează că în anumite condiții, populările de koala din Victoria s-au redresat nu doar numeric, ci și genetic, o descoperire cu implicații directe în proiecțiile pentru conservarea biodiversității în contextul amenințărilor globale.