Un nou ansamblul fosil naște întrebări despre trecutul ecologic al Texasului, deoarece animalelor descoperite în peșteră nu le era locul în acea zonă, conform teoriilor anterioare. Fosilele, ce includ specii precum leneșul uriaș Megalonyx jeffersonii, armadillo gigant Holmesina septentrionalis, o broască țestoasă din genul Hesperotestudo, dar și dinți de mamut și oase de camelide preistorice, indică un peisaj diferit față de cel estimat anterior pentru timpul erei glaciare.
Un ecosistem pierdut, complet diferit de ce se credea până acum
Primelor descoperiri le sunt atribuite importante, nu doar prin numărul de fosile, ci mai ales prin tipurile de animale identificate. Fosilele dezvăluie existența unor specii care, conform teoriilor dominante, nu ar fi trebuit să trăiască în regiune în acea perioadă.
Creaturi precum Megalonyx jeffersonii, un leneș uriaș de uscat, și Holmesina septentrionalis, un armadillo gigant de dimensiune similară cu un leu, ocupau anterior zone temperate sau umede. Fosilele altor specii demonstrează prezența reptilelor mari, precum broasca țestoasă Hesperotestudo, considerată mai adaptată la medii mai calde, și o varietate de mamifere preistorice, inclusiv dinte de mamut și oase de camelide.
Teoriile accepted anterior sugerau că zona centrală a Texasului era o regiune aridă, cu peisaj de pajiști și animale adaptate climatului uscat. Aceste descoperiri dau însă peste cap această viziune.
Cum au ajuns fosilele în peșteră și ce urmează
Explicația formulată de cercetători vizează modul în care aceste rămășițe au ajuns în peșteră. Se crede că animalele nu au fost prezente direct acolo, ci că rămășițele lor au fost transportate de apă, prin doline sau inundații. În timp, aceste resturi s-au acumulat pe fundul unui râu subteran.
Există indicii că aceste specii ar fi trăit în timpul unui interval interglaciar, o perioadă mai caldă a erei glaciare. Temperaturile mai ridicate în acea vreme ar fi permis migratia unor specii în zona aflată în prezent suboceaanică.
Datarea exactă a fosilelor reprezintă o provocare. Mineralele naturale din peșteră au afectat structura oaselor, făcând dificilă utilizarea metodelor clasice de datare bazate pe colagen. Cercetătorii analizează acum straturile de calcit pentru a stabili vârsta depunerilor.
Rezultatele acestor studii ar putea oferi indicii clare despre perioada în care aceste animale au trăit în regiune.
Această descoperire întărește ipoteza că ecosistemele din trecut erau mai dinamice și mai variate decât s-a crezut anterior, modificând înțelegerea referitoare la peisajul ecologic al Texasului în perioada erei glaciare.