Un înţelept, cunoscător al limbajului tuturor fiinţelor de pe Pământ, a întâlnit un miriapod şi l-a întrebat: cum reuşeşti să te deplasezi cu atâtea picioare? „Înţeleptule”, a răspuns micuţa creatură, „dă-mi câteva momente să mă gândesc”. Legenda spune că s-a gândit, dar apoi nu a mai putut să meargă niciodată. În această poveste nu există tristeţe, ci o asemănare cu artistul care are voie să se concentreze pe creaţia sa, fără să fie deranjat.
Corpul său are forma unui con, terminat cu un cioc, dându-i o asemănare cu un vultur, poate un vis. Pe cap se află antene lungi, necesare pentru orientare, fiindcă este orb. Corpul său alungit şi aplatizat-turtit, este perfect adaptat pentru a-şi găsi loc prin cele mai înguste fisuri. Miriapodul posedă zeci, sute de picioruşe (la unele specii se numără până la 1306!). Este extrem de greu să te controlezi cu asemenea flexibilitate. Cu toate acestea, dimensiunile minuscule ale miriapodului sunt contrazise de simbolurile pe care le reprezintă în imaginarul cultural: perseverenţă şi adaptabilitate, curaj în faţa dificultăţilor.
Miriapodele sunt surprinzător de prezente în artă. Sculptorul japonez Isamu Noguchi le-a dedicat o statuie aflată în Muzeul de Artă Modernă din New York. Aceasta este un simplu stâlp de lemn, gresii netede şi un şnur de cânepă. Simplu, dar totodată complex, asemănător unui koan zen-budist. Statuia are patru metri şi douăzeci de centimetri înălţime şi 46 de centimetri lăţime. Gândindu-ne la koan, la fiecare viaţă îi corespunde o melodie. Care ar putea fi melodia vieţii unui miriapod?
DE LA PĂMÂNT LA STELE. Artista americană Debbie Kappelhoff a surprins miriapodul în context cosmic. Tabloul se numeşte „Miriapodul cosmic”. A ridica o creatură, deseori evitată cu repulsie, până la cer, transformând-o într-o constelaţie, înseamnă a înţelege Universul. A înţelege că fiecare fiinţă are un sens, o destinaţie şi un rol. A pricepe eleganţa miriapodelor şi faptul că nu ne privesc cu dispreţ doar pentru că avem două picioare…
PORTRETUL ARTISTULUI ÎN VREME DE RĂZBOI. Unde mă îndrepta miriapodul din visul meu? Am păstrat această călătorie spirituală pentru final, deoarece este greu de explicat raţional. Mai greu de explicat decât cum să te mişti având o mulţime de picioare. Este povestea mea: am descoperit tabloul „Pisica şi miriapodul” de Myroslava Perevalska. L-am privit multă vreme, cu o atracţie bizară, până m-am identificat cu pisica. Miriapodul m-a condus la ea. Mă întrebam des ce fac artiştii în vremuri de război. Am găsit răspunsul în toată durerea sa, când am ajuns, pe spatele miriapodului, în Ucraina lui Myroslava Perevalska: în război, artiştii supravieţuiesc şi îi ţin pe alţii în viaţă prin creaţia lor. La Kiev, la lumina lumânărilor, încă au loc vernisaje. Am aflat din postările ei pe Facebook că expoziţii se deschideau şi în decembrie. Numai cine simte suflul rece al războiului poate aprecia pacea. Povestea mea se încheie aici: în ucraineană, Myroslava înseamnă „Glorie păcii”.