România se confruntă cu o criză structurală în tranziția tinerilor de la educație la piața muncii, relevă un studiu al Consilium Policy Advisors Group. Conform datelor Eurostat, țara înregistrează cea mai mică rată de participare simultană a studenților la educație și pe piața muncii din Uniunea Europeană, de doar 1,19%, și cea mai mare rată NEET, de 19,4%.
Participarea tinerilor și inactivitatea economică
Doar 1,2% dintre studenții din România lucrează în același timp cu studii, cel mai mic procent din UE. În medie, în țările nordice, această cifră depășește 30%. 97% dintre tinerii în sistemul de învățământ formal nu participă la piața muncii, comparativ cu media UE de 71,4%.
O mare proporție a tinerilor români, 19,4%, sunt NEET, adică nu sunt încadrați în muncă sau nu urmează un program de educație. Aceasta înseamnă aproximativ 588.000 de tineri între 15 și 29 de ani, situând România pe ultimul loc în UE din acest punct de vedere.
Disparități de gen și regionale
Femeile reprezintă 63% din totalul NEET-urilor, iar rata NEET pentru acestea este de 25,2%, comparativ cu 14% pentru bărbați. În zonele rurale, rata NEET a femeilor ajunge la 34,8%, de aproape 2,5 ori peste media UE pentru femeile din mediul rural (14,2%).
Diferențele regionale sunt evidente. În București-Ilfov, cele mai mici rate NEET sunt de 6,4% la bărbați și 12,4% la femei. În regiunea Sud-Est, rata NEET pentru femei ajunge la 37,7%, în timp ce în Centru, la 32,7%. Nord-Estul are cel mai mare decalaj între populația rezidentă și cea cu domiciliu, sugerând o migrare masivă a tinerilor în afara țării.
Factorii determinant și barierele pe piața muncii
Părăsirea timpurie a școlii influențează semnificativ rata NEET: 24% dintre tinerii adulți nu au diplomă de nivel secundar superior, față de media OCDE de 13%. Rata de absolvire a învățământului terțiar a scăzut între 2019 și 2024, fiind una dintre puținele regresii înregistrate în țările OCDE. Rata NEET pentru tinerii cu cel mult învățământ secundar inferior a crescut de la 28,8% în 2016 la 44,1% în 2024.
Nemulțumirea salarială reprezintă cea mai frecvent menționată barieră pentru ocuparea forței de muncă, 44% dintre tineri indicând salariile mici. Doar 27,5% dintre angajați cred că remunerația lor este în concordanță cu costul vieții. Reintrarea pe piața muncii este extrem de limitată: doar 1% dintre tinerii inactivi și 8% dintre tinerii șomeri reușesc să găsească un loc de muncă în fiecare trimestru.
Migrația și riscul de exclusiune socială
66% dintre tinerii români plănuiesc să emigreze, considerând că munca în străinătate le poate îmbunătăți nivelul de trai. 28% dintre aceștia intenționează să plece în următoarele 12 luni. Grupurile cele mai vulnerabile sunt tinerii sub 25 de ani, locuitorii din mediul rural și cei cu nivel de educație redus.
Disparitățile geografice se reflectă și în ratele NEET: orașele mari au cele mai mici valori, în timp ce zonele rurale și sud-estice înregistrează cele mai mari cifre. În mediul rural, rata NEET pentru femei ajunge la 34,8%, adică de 2,5 ori peste media feminină UE pentru zonele rurale.
Cifre și tendințe recente
Cadrele analitice indică restricții majore în participarea tinerilor la muncă. Numai 1,2% dintre studenți lucrează concomitent cu studiile, în timp ce media UE este peste 30%. În România, 97% dintre tineri din învățământul formal nu participă la piața muncii, în comparație cu 71,4% în alte țări din UE.
Rata NEET pentru tineri cu vârste între 15 și 29 de ani este de 19,4%, cel mai ridicat din UE. Disparitățile de gen sunt accentuate, femeile având o rată NEET de 25,2%, de peste două ori față de băieți. Între cele Țări din UE, diferența medie între ratele NEET ale femeilor și bărbaților este de doar 2 puncte procentuale.
Zona rurală înregistrează o rată de ocupare a femelelor de 44% și o rată NEET de 34,8%, ceea ce indică o prezență semnificativă a excluziunii sociale în aceste regiuni. În toată țara, părăsirea timpurie a școlii și disparitățile regionale sunt principalele cauze ale riscului de rămânere în afara sistemului de educație și muncă.
Studiul subliniază necesitatea unor măsuri ajustate pentru a reduce decalajele regionale și de gen, precum și pentru a facilita reinserția tinerilor în piața muncii.