Când Andrei a fost acceptat la facultate în Canada, părinții săi au răsuflat ușurați, nu neapărat din cauza succesului lui, ci pentru că s-a eliberat din strâmtoarea locuinței. Andrei locuia cu părinții și bunica lui, de aproape 90 de ani, într-un apartament de 3 camere. Bunica avea camera ei, Andrei una, iar părinții împărțeau un dormitor amenajat în birouri. Familia lui Andrei este un exemplu al densității locative înalte, despre care Eurostat vorbește în contextul românilor.
Care sunt cauzele acestei aglomerări?
În primul rând, tinerii întâmpină dificultăți în obținerea unei locuințe proprii, datorită lipsei de opțiuni locative și dependenței economice de membrii mai în vârstă ai familiei. Aproximativ jumătate din populația țării locuiește în locuințe supraaglomerate, făcând România țara europeană cu cel mai mare procent de supraaglomerare, de trei ori mai mare decât media UE-27.
Lipsa spațiului locuibil este acută pentru gospodăriile cu venituri mici și este în general asociată cu familiile numeroase, datorită accesului limitat la locuințe publice subvenționate, arată raportul.
Aglomerarea excesivă solicită adesea excesiv instalațiile blocurilor, care nu sunt proiectate să deservă un număr atât de mare de utilizatori, generând diverse probleme. Având în vedere că majoritatea instalațiilor sunt vechi și defectuoase, subsolurile acestor blocuri sunt adesea inundate și murdare. Acoperişul şi pereţii sunt deterioraţi şi cu igrasie, ceea ce reprezintă un risc pentru sănătatea rezidenților. Unele zone cu locuințe sociale riscă să devină sau au devenit deja „ghetouri” de sărăcie și șomaj.
Pe lângă indicatorul gradului de aglomerare, suprafața locuinței poate oferi o imagine asupra calității locuirii, din perspectiva disponibilității unui spaţiu util suficient la nivel de locuinţe, conform unui raport al Ministerului Dezvoltării.
Suprafața medie a unei locuințe în UE 28 a fost de 102,3 mp. Suprafața medie utilă a unei locuințe variază de la 46,9 mp în România la 156,4 mp în Cipru.
În perioada regimului socialist, deciziile privind amplasarea construcțiilor locative au fost luate de către instanțele de conducere superioare. Noile locuințe erau, de obicei, construite în jurul unui centru urban existent (dacă un astfel de centru exista), în inele concentrice, cu densități mai mari în apropierea centrului orașului.
Numărul mediu de camere pe locuință în România este de 2-3, semnificativ mai mic decât media din alte țări europene. Numărul mediu de persoane pe camera de locuit este mai mare în orașe decât în mediul rural și în toate categoriile de venit. Aceste valori sunt semnificativ mai mari pentru gospodăriile cu venituri reduse.
„Am prins un apartament de 56 de m2 la Prima Casă. Are două camere, și dormitorul e chiar mare.”
Când un român își cumpără o locuință, percepția despre ce înseamnă „mare” este adesea diferită față de cea a altor europeni. Apartamentele cu 3 camere, de exemplu, sunt adesea considerate mari, mai ales de către cumpărătorii tineri, arată o cercetare a think tankului Rethink România. O locuință cu 4 camere este considerată mare, o adevărată casă, deși este greu de găsit.
În multe complexe rezidențiale moderne, majoritatea noilor locuințe au cel mult 3 camere, mai ales în orașe, iar 70-80% din locuințele vândute sunt apartamente cu 1-2 camere. De exemplu, în ultimii 5 ani (2017-2021), nu mai puțin de 91,2% din locuințele construite în București au avut cel mult 3 camere, o pondere semnificativă. 67,2% au avut fie una, fie două camere, configurații potrivite pentru persoane singure sau cupluri fără copii.
Locuințele mici au devenit norma, atât în discurs, cât și în imaginea colectivă.
Un apartament cu două camere este standard, la fel cum cartierele noi prezintă doar facilități precum parcările. România are o problemă de fond cu dimensiunea locuințelor: supraaglomerarea. O locuință cu două camere poate fi potrivită pentru o persoană singură sau un cuplu fără copii, dar majoritatea românilor au crescut în astfel de spații înghesuite. Trei persoane într-o cameră sunt supraaglomerate, iar cifrele devin mai dramatice la familii mai mari. Aproape jumătate din familii locuiesc în apartamente cu 1 sau 2 camere, procentul ajungând la 57% în orașe.
Imaginăm-ne viața zilnică într-un apartament cu 2 camere pentru o familie de 4 sau 6 persoane…
Cum se odihnesc, se hrănesc, cum gestionează intimitatea, spațiul pentru depozitare, pregătirea pentru școală sau muncă și preferințele divergente? Cum e atmosfera? Tema supraaglomerării locuințelor românești lipsește din discuțiile publice, nepreocupând pe nimeni, în afară de locatarii în cauză, afirmă Petre Datculescu, Directorul IRSOP.
Ființele vii suferă în spații înghesuite. Supraaglomerarea afectează reproducerea animalelor, îngrijirea puilor și crește vulnerabilitatea la boli. Oamenii înghesuiți au performanțe intelectuale mai scăzute, sunt mai retrași social și mai puțin toleranți. Cercetările arată că persoanele provenind din familii numeroase și înghesuite experimentează o creștere a iritabilității, frustrarea, sentimentul de constrângere și lipsa controlului asupra vieții. Efectul cel mai grav al supraaglomerării este instalarea resemnării, o stare de neajutorare învățată, când oamenii renunță la speranța unor condiții mai bune. Familiile supraaglomerate nu au nevoie de compasiune, ci de ajutor concentrat pe accesul la finanțare, politici și strategii guvernamentale de îmbunătățire a locuințelor și conștientizare publică a problemelor generate.