Viața Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut la 7 octombrie 1787 în București, în apropiere de biserica Sfântul Visarion. Din sfântul botez a primit numele de Constantin.
Părinții săi, Antonie și Floarea, erau foarte devotați. Tânărul Constantin, cel mai mic dintre copii, a primit din fragedă copilărie o educație religioasă de calitate, învățând carte în București, la școlile din acea vreme aflate în apropierea bisericilor.
În anul 1807, a intrat în viața monahală la Mănăstirea Cernica, sub îndrumarea părintelui stareț, arhimandritul Timotei. La 12 noiembrie 1808, a fost tuns în schima monahală, luând numele de Calinic, iar la 3 decembrie 1808, a fost hirotonit ierodiacon.
După plecarea la Sfântul Munte a duhovnicului său, ieroschimonahul Pimen, Cuviosul Calinic și-a asumat o rânduială aspră, postind în fiecare săptămână doar pâine și apă după apusul soarelui. În zilele de sâmbătă și duminică, însa, participa la masa obștei, cu o mare măsură de cumpătare.
Părinții care l-au cunoscut pe Sfântul Calinic descriu o fața permanent palidă din pricina postului îndelungat și o privire adâncă generată de privegherile nocturne și lacrimile abundente. Dobândise, prin rugăciune, harul lacrimilor.
În anul 1813, o epidemie de ciumă a lovit Mănăstirea Cernica, provocând moartea multor preoți și călugări. Starețul Timotei a insistat să îl facă preot pe smeritul ierodiacon Calinic. Cu toate acestea, Calinic a considerat că nu este demn și a refuzat, însă, ascultător de voia Domnului, a primit taina sfintei preoții.
Cuviosul Calinic a fost hirotonit duhovnic al Mănăstirii Cernica la 20 septembrie 1815, de către mitropolitul Țării Românești, Nectarie. A devenit un duhovnic extrem de apreciat de monahi și de credincioși din afara mănăstirii, inclusiv de mitropolit.
În primăvara anului 1817, Cuviosul Calinic și-a propus un post extrem de aspru pentru Postul Mare. Din păcate, din lipsă de cumpătare, demonul i-a provocat o ispită. Un calugar a cedat, altul a suferit o boala. Calinic a reușit sa respecte majoritatea postului, dar a cedat la jumătatea postului, suferind din cauza ispitei. Starețul Dorotei era foarte îngrijorat de sanatatea lui Calinic.
Cu darul lui Dumnezeu, Cuviosul Calinic și-a revenit. Din acel moment, starețul Dorotei i-a permis să se împărtășească zilnic din masa obștească și să trăiască conform regulilor mănăstirii.
În vara aceluiași an, Sfântul Calinic a renunțat la consumul de pâine timp de 40 de zile și nu a mai consumat nici legume fierte.
Ucenicul său, arhimandritul Anastasie Baldovin, relatează despre o viață plină de veghe, în care Cuviosul Calinic era un bun observator, capacitatea sa de prevedere și de a vedea viitorul fiind remarcabilă.
La 14 decembrie 1818, la doar 30 de ani, Sfântul Calinic a fost ales stareț al Mănăstirii Cernica, cu voia lui Dumnezeu și a Sfântului Ierarh Nicolae. Pentru sfințenia sa și buna administrare, a fost hirotesit arhimandrit în 1820 și a condus Mănăstirea Cernica timp de 32 de ani.
În afară de înnoirea vieții duhovnicești, marele stareț al Cernicăi s-a îngrijit și de prosperitatea mănăstirii. A pictat biserica de pe insula Sfântul Nicolae și a construit o biserică mai mare pe insula Sfântul Gheorghe.
Sfântul, însa, avea vedenii si a avut sprijin Divin, care l-a îndrumat in toate cele ce avea sa le construiasca si sa le refaca.
A avut vise in care a fost călăuzit de către Sfinții Ierarhi si a refăcut mănăstiri si biserici.
Sfântul Calinic a fost un bun administrator, conducând și alte mănăstiri. Sub conducerea sa, Cernica era o obține extrem de săraca, iar pentru ca monahii să aibă din ce să traiască, Sfântul a pus bazele unor surse sustenabile.
Deși a fost de mai multe ori propus ca mitropolit al Țării Românești, a refuzat, dar a fost otrăvit. Cu ajutor divin și rugăciune, i s-a dat sănătatea și promisiunea că va deveni episcop la Râmnicu Vâlcea.
Sfântul Calinic, episcop de Râmnicu-Vâlcea
Pentru sfințenia vieții sale, mulți călugări s-au adunat în jurul său, însă, când a plecat ca episcop la Râmnicu-Vâlcea în 1850, au rămas peste 350 de călugări în mănăstire.
Ucenicii lui afirmau că faptele sale erau în concordanță cu cuvintele sale, fiind un exemplu de consecvență.
În 1850, a fost ales episcop la Râmnicu-Vâlcea, despărțindu-se cu durere de monahii săi. A înființat o tipografie în 1861, la Râmnic, unde au fost publicate multe cărți bisericești.
Tipografia a devenit un centru important de publicare de cărți bisericești.
În 1867, bolnav, s-a retras la Mănăstirea Cernica, dar nu și-a pierdut titlul de episcop. A murit la 11 aprilie 1868 și a fost înmormântat în biserica sa.
Canonizarea Sfântului Ierarh Calinic s-a făcut la 20 octombrie 1955, iar prăznuirea sa este la 11 aprilie.