
42.205 de române, cu vârste între 19 și 45 de ani, din cele 2,8 milioane de femei, s-au imunizat împotriva HPV după 1 decembrie 2023, când statul român a decis compensarea cu 50% a vaccinului pentru această grupă de vârstă. Dr. Gindrovel Dumitra subliniază că dezinformările despre vaccin nu sunt un fenomen specific erei digitale, ci există de mult timp.
- Mortalitatea cauzată de cancerul de col uterin în Spania este de două ori mai mică decât în România.
De ce campania din 2008, care a vizat doar câteva mii de fete, a eșuat? De ce, în ciuda milioanelor de femei, doar câteva zeci de mii s-au vaccinat? Dr. Gindrovel Dumitra explică că „un rol crucial l-a avut modul inițial de desfășurare a campaniei, fiind vorba despre un vaccin nou pentru România.”
„Am fost confruntați cu o explozie de informații false, preluate de presă. La acel moment, Facebook nu era la fel de răspândit. Practic, presa audiovizuală dicta fluxul informațional. Dacă la televizor se spunea că în America au fost decese, se considera adevărat, fără nicio verificare. În mod firesc, părinții au reacționat impulsiv, dar protejându-și copiii. Această reacție este absolut justificată”, declară medicul.
Lipsa unei reacții eficiente din partea statului
„A lipsit o reacție eficientă și promptă din partea statului. Nu ne referim neapărat la o fală totală din partea autorităților, ci la lipsa unei activități extinse de informare din partea sistemului public, efortul fiind concentrat mai degrabă pe clinicile private. Noi, ca medici, am reacționat la nivel profesional, dar ne-am confruntat cu o problemă mult prea vastă și amplă, care depășea capacitatea noastră de răspuns.”, completează Gindrovel Dumitra.
În 2013, Societatea Națională de Medicină de Familie a reînceput eforturile de vaccinare, prin oferirea de informații medicilor de familie din diverse județe și corectarea răspunsurilor la întrebările părinților.
Cereri nerespectate
„Am încercat să oferim răspunsuri la toate dezinformările de atunci, pentru ca medicii de familie să poată informa corect părinții. În continuare, am strâns cereri de vaccinare, trimise Direcțiilor de Sănătate Publică și Ministerului Sănătății.”
„Îmi amintesc că am înregistrat aproximativ 6.000 de solicitări din partea colegilor mei din țară, dar acestea nu au fost niciodată onorate. Fetele ale căror părinți au solicitat atunci vaccinarea nu au primit-o niciodată prin intermediul unui program național”.
Abia în 2017-2018, prin colaborare cu Ministerul Sănătății, s-au reluat eforturile, cu o restructurare a informațiilor și a programului de pregătire a medicilor. Cererile de vaccinare au fost reluate și onorate la începutul anului 2020.
Datele arată o tendință către creșterea mortalității, din cauza scăderii ratei de vaccinare, fapt observat și de OMS.
OMS propune o strategie de eradicare a cancerului de col uterin
OMS a stabilit o strategie globală (2020-2030) pentru accelerarea eliminării cancerului de col uterin.
- 90% dintre fete să fie complet imunizate anti-HPV până la 15 ani.
- 70% dintre femei să beneficieze de un test performant de depistare a leziunilor canceroase/pre-canceroase la colul uterin până la 35 și 45 de ani.
- 90% dintre femeile identificate cu afecțiuni ale colului uterin să primească tratament (90% dintre cele cu leziuni precanceroase și 90% cu cancer invaziv).
Australia este prima țară care a anunțat ținta eliminării complete a cancerului de col uterin până în 2035, investind în programe de screening și imunizare anti-HPV.














