Sărbătorile pascale aduc bucurie, reuniuni de familie și, desigur, delicatese culinare. Aceste momente speciale presupun tradiții gastronomice, de la ouă colorate, miel la grătar, până la preparate dulci precum prăjituri, cozonaci și alte gustări delicioase. Cum putem însă gestiona alimentația copiilor în această perioadă, asigurând un echilibru sănătos și prevenind riscurile legate de alergiile alimentare?
Dulciurile de Paște – Moderare, nu interdicții
Nu este necesar să interziceți complet ouăle de ciocolată sau alte dulciuri specifice. Este mai potrivit să le integrați în alimentația copilului ca parte a unei mese echilibrate, nu ca recompense sau delicatese speciale. Astfel, copilul învață că aceste alimente sunt parte normală a meselor, reducând tentația excesivă sau obsesia pentru alimente considerate „interzise”.
O strategie eficientă este includerea ciocolatei alături de alte gustări sănătoase sau în cadrul unei mese. De exemplu, ouăle de ciocolată pot fi servite împreună cu fructe, legume, sau un sandviș, pentru a transmite ideea unui aport alimentar echilibrat.
Alergiile alimentare – Atenție la ingredientele din preparate
Pentru unii copii, sărbătorile pot genera riscuri. Laptele, ouăle, arahidele sau nucile sunt alergeni comuni în deserturile de Paște. Reacțiile pot varia de la simptome ușoare (mâncărime, înroșire) până la reacții severe, inclusiv anafilaxie.
Prin urmare, este esențial să fiți atenți la alimentele oferite copiilor, mai ales în vizitele la rude sau prieteni. Citirea cu atenție a etichetelor produselor alimentare devine un obicei important, pentru a preveni surprize neplăcute.
În cazul copiilor cu alergii, educatorii și părinții pot organiza activități alternative, nelegate de hrană: competiții de vânătoare de ouă, ateliere creative, jocuri sau povești tematizate. Totodată, părinții copiilor cu alergii pot contribui la crearea unei experiențe inclusive preparând produse sigure pentru toți copiii, pentru a-i ajuta să se simtă incluși.
Prevalența alergiilor alimentare este în continuă creștere la nivel global. Datele relevă că numărul cazurilor diagnositcate este semnificativ crescut. Importantă este consultarea medicului specialist în situații de urgență.
Atenție la sănătatea emoțională!
Sărbătorile nu se rezumă doar la mese. Ele sunt momente valoroase pentru dezvoltarea relațiilor, empatiei și a apartenenței. Excluderea unui copil din activități, datorită alergiilor alimentare, poate afecta negativ stima de sine și integrarea socială. În schimb, participarea la activități sigure și adaptate îi conferă un sentiment de valoare și acceptare.
Copiii cu probleme legate de greutate necesită o atenție deosebită în privința aportului alimentar. Este important de reținut că excesele culinare pot influența greutatea corporală. Opțiunile sanatoase includ legume proaspete sau gătite, legume de sezon.
Moderația este cheia. Pentru copiii mici, meniul traditional de sărbători poate fi adaptat.
Exemple de adaptări:
Ouă fierte
✔️ Sunt o sursă bună de proteine. Asigură-te că sunt fierte bine și tăiate în bucăți potrivite vârstei, prevenind astfel riscul de înec.
Carne de miel
✔️ Este acceptabilă în cantități mici, bine gătită (fără sânge) și slabă la grăsime. Poate fi înlocuită cu alte tipuri de carne dacă este necesar.
Drob
✔️ Poate fi oferit doar dacă ingredientle sunt cunoscute și fără componente potențial alergene. Poți prepara o versiune mai ușoară, cu legume și carne slabă, evitând alimentele prăjite.
Salată de boeuf (fără maioneză)
✔️ Versiunea fără maioneză sau cu iaurt este o alternativă mai ușoară pentru sistemul digestiv al copiilor.
Cozonac și pască
✔️ Sunt permise în porții mici. Atenție la ingrediente precum nuci, stafide, zahăr. Evită preparatele cu exces de alcool.
Ce să evităm:
Carnea grasă sau prăjită, cantități mari de maioneză, băuturi acidulate, deserturi cu mult zahăr, frișcă sau creme grele, ouăle crude sau preparate din ele. Acestea pot pune probleme digestive.
Alternative sănătoase și activități distractive
Oferiți porții mici și dese, nu toate la o singură masă. Hidratați copilul, asigurându-vă că bea apă, sucuri naturale sau compoturi. Implicați-l în pregătirea și decorarea mesei. În locul dulciurilor excesive, puteți oferi jucării, activități creative, ouă decorative din materiale nepericuloase, etc.
Atenție la semnele de disconfort și contactați medicul în caz de necesitate. Asigurați-vă că timpul de Paşte este relaxant şi plin de activităţi plăcute, nu stresant.















