Un nou studiu arată că fundul uscat al fostei Mări Aral contribuie semnificativ la emisiile globale de dioxid de carbon, depășind estimările anterioare. Sedimentele aflate în zonele uscate eliberează aproximativ 204 megatone de CO₂ între 1960 și 2022, iar recuperarea bazinului ar putea reduce aceste emisii.
Procesul de uscarea și impactul asupra mediului
În urmă cu aproximativ șase decenii, Marea Aral era al patrulea cel mai mare lac din lume. Sursa principală de alimentare, râurile Amu Daria și Sîr Daria, au fost deviate pentru irigarea culturilor de bumbac în Uzbekistan.
Nivelul apei a scăzut semnificativ, iar până în anii ’90 suprafața acvatică a fost aproape complet evaporată, rezultând un deșert sărat în loc.
Acest teren expus se afla permanent la temperaturi ridicate și vânturi puternice, condiții care favorizează eliberarea de carbon organic acumulat în mii de ani.
Emisiile de dioxid de carbon din sedimentele uscate
Cercetătorii au analizat probe din zonele fostului fund al Mării Aral pentru studiul recent.
Rezultatele indică faptul că sedimentele uscate, bogate în materie organică, emit cantități importante de CO₂. Acest proces seamănă cu cel al lacurilor secate, dar la o scară mai mare.
O descoperire importantă este că aproape 20% din totalul emisiilor nu provin direct din reacțiile chimice, ci sunt transportate de particulele de sediment ridicate de vânt.
Această componentă fusese ignorată anterior în estimări și trebuie inclusă în evaluările privind impactul asupra schimbărilor climatice.
Reabilitarea zonei și potențiale beneficii
Autorii studiului susțin că reintrodusul apei în bazin ar putea limita emisii suplimentare de aproximativ 165 megatone de CO₂.
Sub sedimentele uscate există încă rezerve uriașe de carbon neeliberate, care se pot elibera dacă zona rămâne deschisă sau continuă să se usuce.
Recuperarea completă a fostei mări ar putea avea efecte favorabile asupra reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, contribuind la eforturile de combatere a schimbărilor climatice.
Studiul subliniază faptul că impactul ecologic al dispariției Mării Aral se extinde dincolo de zona afectată, influențând și clima globală prin emisii de dioxid de carbon provenite din sedimentele uscate.
