Stratul de ozon de deasupra Antarcticii a înregistrat în 2025 una dintre cele mai mici dimensiuni din ultimele decenii, însă tendința recentă indică o recuperare semnificativă. Conform unui raport al Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), publicat pe 16 septembrie 2026, gaura de ozon a ajuns la cea mai redusă amplitudine din ultimii ani, fiind a patra sau a cincea cea mai mică din perioada de monitorizare începută în 1992.
Gaura de ozon, printre cele mai reduse din ultimele decenii
Datele disponibile arată că dimensiunea maximă a zonei afectate în 2025 a fost de 36,7 milioane de tone de pierdere de ozon, cu peste 25% mai mică decât media între 1990 și 2010, care era de 50,1 milioane de tone. În intervalul 1992-2025, gaura s-a închis pe 1 decembrie, fiind cea mai timpurie închidere sezonieră din ultimii șapte ani.
Gaura de ozon nu reprezintă o deschidere permanentă, ci o zonă în care concentrația de ozon scade semnificativ. Fenomenul apare sezonier deasupra Antarcticii, în timpul primăverii australe, atingând dimensiunea maximă între jumătatea lunii septembrie și începutul lunii octombrie. În 2022, suprafața afectată a depășit 26 de milioane de kilometri pătrați, fiind una dintre cele mai mari înregistrate.
Temperatura și circulația atmosferică din stratosferă influențează variația anuală a dimensiunii găurii. Într-un an cu o suprafață mai mare a zonei cu deficit de ozon, indicatorii nu indică automat o revertire a procesului de recuperare.
Factori determinanți în refacerea stratului de ozon
Fenomenul de deteriorare a stratului de ozon a fost identificat în anii 1970 și 1980, când s-a descoperit că anumite substanțe chimice umane, precum clorofluorocarburile (CFC), distrug ozonul. Aceste gaze au fost folosite în frigidere, aer condiționat, spray-uri și industrial. Ele ajung în stratosferă, unde radiațiile ultraviolete provoacă descompunerea lor, eliberând atomi de clor, care participă la reacții chimice de distrugere a moleculelor de ozon.
Primul pas major în combaterea acestor efecte a reprezentat acordul internațional din 1987, Protocolul de la Montreal. Acest angajament a vizat eliminarea treptată a producției și utilizării substanțelor afectate, punând bazele protecției atmosferice globale. Până în prezent, peste 99% din substanțele reglementate au fost eliminate.
Specialiștii subliniază că, începând cu anul 2000, se observă o tendință clară de refacere a stratului de ozon, proces ce speră să fie complet în următoarele decenii.
Proiecții pentru recuperarea finală și impactul asupra mediului
Estimările actuale indică faptul că stratul de ozon ar putea reveni la nivelurile dinaintea deteriorării severe, cele din anii 1980, până în 2040 în majoritatea regiunilor globului. În zona Arcticii, recuperarea este preconizată pentru 2045, iar deasupra Antarcticii procesul s-ar putea încheia în jurul anului 2066.
Aceste estimări depind de menținerea politicilor de protejare a mediului. Persistența anumitor substanțe în atmosferă chiar și după eliminarea utilizării lor contribuie la lentitudea procesului de refacere.
Refacerea completă a stratului de ozon este esențială pentru sănătatea umană, dat fiind că ozonul absoarbe o parte semnificativă a radiației ultraviolete periculoase. Expunerea excesivă la radiații UV crește riscul de arsuri solare, afectare oculară și cancer de piele.
