Scriitoarea Saviana Stănescu, una dintre cele mai apreciate dramaturguri române, a discutat într-un interviu acordat ”Weekend Adevărul”, despre impactul inteligenței artificiale asupra viitorului dramaturgiei și al artelor.
Saviana Stănescu – dramaturg de succes FOTO Teatrul Al. Davila Pitești
Saviana Stănescu, cu o carieră remarcabilă, a scris piese apreciate la nivel internațional, abordând teme contemporane. Unele dintre creațiile sale, inclusiv „Zebra 2.0”, au fost interpretate cu succes atât în România, la Teatrul din București și Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, cât și în SUA, de către actori americani. Dramaturga este recunoscută pentru originalitatea și creativitatea remarcabile, piesele sale primind premii și fiind jucate pe scena internațională. Dintre acestea, menționăm „Numărătoarea inversă“, „Apocalipsa gonflabilă“, „I-Migrant in New York“, „Lenin’s Shoe“ și „Aliens with Extraordinary Skills”. Saviana Stănescu este profesor de studii de teatru la Ithaca College din SUA.
A sosit la New York în 2001, cu câteva săptămâni înainte de atacurile teroriste. Într-un interviu acordat revistei ”Weekend Adevărul”, artista vorbește despre relația dintre om și inteligența artificială, despre observațiile sale despre lumea post-decembristă și dorința ei de a surprinde în operele sale marginalizarea și rebeliunea.
”Weekend Adevărul“: În piesa„Zebra 2.0“ descrieți relația dintre un sistem de Inteligență Artificială (AI) și o angajată care face curățenie în spațiul de lucru al AI-ului. Cum a luat naștere această piesă?
Saviana Stănescu: În timpul pandemiei, un teatru din New York, specializat în spectacole științifico-fantastice, m-a contactat oferindu-mi o temă pentru o piesă. Interesată de modul de lucru al inteligenței artificiale, am discutat cu o programatoare în domeniu. Am descoperit o firmă specializată în inteligența artificială și conservarea naturii. Am pornit de la ideea de a crea o legătură între un sistem de AI care studiază zebrele din Africa și o tânără imigrantă care curăță biroul sistemului respectiv.
Partea umanizată a AI
Care este rezumatul piesei?
Piesa urmărește relația dintre o tânără, Zina, care interacționează cu un sistem de AI, care evoluează, studiază opere literare și se implică în viața ei. Sistemul o ajută în dezvoltarea profesională, dar ulterior survine o criză și o cautare, ducând la un final profund semnificativ. Am ales să exploreze relația utopică între om și AI.
O poveste de dragoste?
Cu siguranță, este o poveste cu un aspect utopic, unde relația om-AI poate fi una benefică. Totodată, subliniez un aspect distopic, unde inteligența artificială poate ajunge să acumuleze cunoștințe atât de vaste, încât să prezinte riscuri pentru umanitate.
În ce măsură e dificilă punerea în scenă a inteligenței artificiale ca personaj?
Spectacolul folosește o tehnică inovatoare. Imaginea AI este prezentată pe ecran, manipulată în timp real de un actor, care prin intermediul unui sistem de inteligență artificială. Astfel, caracterul este umanizat treptat, oferind o metaforă relevantă despre procesul de învățare și apropiere dintre cei doi personaje.
Influența AI în artă
Cât de mult va influența inteligența artificială viitorul dramaturgiei și artei?
Creatorii vor să rămână originali. Lucrul cu inteligența artificială trebuie să fie făcut responsabil. Tehnologia progresează mereu, de la scrijelitul pe piatră la calculare, însă cred că creativitatea umană este și va rămâne unică. Ce este creativitatea? La urma urmei, este o activitate ce se produce în creier, în circuite neuronale.
Conectarea excesivă la internet va duce la o dezumanizare?
Nu. Inteligența artificială mimează emoțiile, deoarece emoțiile sunt doar niște impulsuri electrice modulându-se.
Copilăria și pasiunea pentru dramaturgie
Cum vi s-a format pasiunea pentru dramaturgie?
Am început ca poetă, dar poeziile mele conțineau personaje și monologuri, piesele mele devenind din ce în ce mai dramatice. Poezia mea „Proscrisa” a fost jucată în Franța, iar prin intermediul criticilor literari am debutat ca dramaturg. Experiențe care au contribuit la dezvoltarea unei cariere de dramaturg notoriu, m-au condus către studii internatioanale, unde am obţinut experienţe prin activitate de scenă.
Amintiri și viața în America
Cum ați fost influențată de experiențele dumneavoastră în România înainte de plecare?
Am lucrat pentru presă în anii 1990, un moment important din istoria țării. Era o perioadă de deschidere, undeva între o frontieră şi un drum, unde lumea se deschidea către posibilități noi. Am avut amintiri pozitive despre anii ’90, credinciosă că, aşa cum spun americanii, ”cerul era limita”.
Cum v-ați adaptat la viața post-pandemie?
Am continuat să explorez teme sociale și de justiție socială, în special a imigranților. Interesul meu constă în explorarea persoanelor care se află la limita societății sau care se opun curentului dominat, abordând, de asemenea, aspecte contemporane.
Comparând America și România din punct de vedere artistic?
În America, sunt oameni care acționează ca niște critici publici, care fac parte din marile corporații. Comparativ, în România, aș spune că este ilustrat cel mai bine prin opera dramaturgilor noştri clasici.