
Una dintre cele mai așteptate secțiuni aleSăptămânii Creative Românești (SCR),Districtul Media Nouă, revine între 23 și 25 mai cu zeci de instalații vizuale și interactive ce vor transforma Iașul într-un spațiu vibrant, în care tehnologia, emoția și arta se îmbină armonios. Peste 40 de artiști, studenți și creatori vor oferi publicului o experiență complexă și multisenzorială, în cadrul unuia dintre cele mai ample proiecte de acest fel din țară.
Curatorizat de artistul vizual Andrei Cozlac, dublu premiat UNITER pentru video mapping, Districtul Media Nouă, susținut de Raiffeisen Bank, Vodafone și Audi, propune o analiză profundă a interacțiunii dintre emoție, memorie și gândire.
„Districtul Media Nouă stimulează noi abordări artistice și metode inovatoare de utilizare a tehnologiei, având ca temă centrală a acestui an: Iubirea. Vom prezenta zeci de instalații interactive, de lumină, video-mapping sau design scenografic, care stimulează imaginația, curiozitatea și simțurile, transformând orașul într-o galerie în aer liber și un spațiu vibrant de descoperire. Sper ca publicul să fie încântat atât de creațiile arțtilor invitați, cât și de efortul studenților și doctoranzilor implicați”, a declarat Andrei Cozlac, curatorul Districtului Media Nouă.
Peste 40 de artiști prezintă teme cum ar fi memoria afectivă, cuprinzând iubirea, lipsa, frica, apropiere interacțiunea, transformate în opere artistice.
Printre expozanți se numără și Radu Marțin, artist vizual și doctorand la Facultatea de Arte Vizuale și Design din Iași, care revine la SCR cu trei lucrări participative care investighează legătura dintre tehnologie, empatie și percepția timpului: „Aș dori să trezesc un sentiment de empatie, încurajând înțelegerea faptului că alții se confruntă cu provocări ascunse. Cu o doză de empatie, putem comunica mai eficient.”
„Este remarcabil că, de la prima ediție a SCR și până în prezent, am reușit să pun în practică, prin instalațiile mele, principiile investigate în cercetarea mea doctorală. Tehnicile mele s-au rafinat de-a lungul timpului, gândirea mea artistică devenind mai complexă, iar expozițiile mele la SCR, pe parcursul celor cinci ediții, reflectă clar evoluția mea profesională”, a mai declarat artistul Radu Marțin.
SCR susține tânăra generație de artiști prin burse acordate anual studenților Universității Naționale de Arte „George Enescu”, pentru dezvoltarea proiectelor personale în domeniul imaginii. În 2025, tineri talentați, printre care Traian Isaila, Mengheris Monica, Cezara Pataliga, Andrei Popovici, Călin Ursuțu și Dănilă Ioan Daniel, prezintă proiecte care redefinesc percepția și analizează artistic comunicarea online.
De asemenea, atelierele de creație dedicate tehnologiilor media, coordonate de artiștii Dromp și Graffo, revin cu trei proiecte inovatoare, elaborate de echipele NMJ 1 (Ilinca Popescu, Lavinia Roman, Dragoș Silion), NMJ 2 (Anton Petruț, Marius Brăsoveanu) și NMJ 3 (Ioana Rusu, Mihaela Lungu, Florin Nichifiriuc). Ediția actuală include și proiecte ale studenților de la Centru Cinetic / UNATC, București.
Despre Săptămâna Creative Românească
Săptămâna Creative Româneascăeste organizată de Federația Patronatelor din Industriile Creative, singura federație patronală reprezentativă la nivel național în domeniul industriilor creative. A fost înființată în Iași în august 2011 și a organizat, direct sau prin patronatele membre, peste 100 de evenimente de promovare a industriilor creative.














