Maglavit și Petrache Lupu: Propaganda legionară și declarațiile la Securitate

„Fenomenul Maglavit“ a fost o ilustrare mitică a operei lui Goya, „Somnul rațiunii naște monștri”, într-o societate fragmentată, marcată de lipsa educației, sărăcie și instabilitate politică. A oferit o sclipire de speranță, dar cine a fost cu adevărat Petrache Lupu: un sfânt, un mit sau un înșelător?

România anilor 1930, fragilă și plină de contradicții sociale, o consecință directă a Primului Război Mondial, a fost un mediu propice nașterii unor figuri enigmatice și unor speculații. În acea perioadă, când mișcarea legionară promova cu ardoare întoarcerea la creștinismul autentic și la tradițiile ancestrale, au apărut numeroși profeți, legați direct sau indirect de Garda de Fier, dar manipulați de aceasta. Totuși, niciunul nu a fost precum Petrache Lupu și minunea sa numită Maglavit.

În vara anului 1935, tânărul care a agitat națiunea, spunându-se că s-a întâlnit cu Dumnezeu, nu împlinise 28 de ani. Petrache era un tânăr sărac, parțial surd din copilărie din cauza unei otite, analfabet și a pierdut tatăl când încă nu știa să vorbească. Soarta îl prevestea ca viitor cioban – la Maglavit, pe malul Dunării, la 15 kilometri nord de Calafat, păstoritul era o ocupație fundamentală. Însă, ciobanul Petrache, cunoscut în localitate, s-a transformat peste noapte într-o vedetă – un profet, un sfânt, cum l-au numit mulți de-a lungul timpului.

În trei vineri consecutive, 31 mai, 7 iunie și 14 iunie 1935 (cu doar două zile înainte de Rusalii), țăranul a anunțat întâlnirile sale cu Dumnezeu. Cu barbă albă și bogată și ochi albaștri, i s-a arătat la marginea pădurii, plutind la câțiva centimetri de pământ și mirosind a mir – Petrache l-a numit simplu „Moșu“. El spunea că duhul i-ar fi cerut să transmita oamenilor mesajul respectului față de sfințenie, sub pedeapsa unor consecințe nefaste: „Spune-le oamenilor cu care te întâlnești, preoților, bisericii, că dacă nu se vor pocăi, dacă nu vor păstra sărbătorile, vor face rău, dacă nu se vor ruga, atunci va fi foc și distrugere”. Experiențele lui Petrache Lupu au fost relatate în zonă și documentate de preotul satului, Nicolae Bobin.

Din inima satului

Localnicii, la auzul „sfințeniei de la Maglavit”, se închinau cu venerație. Dar când și cum a ajuns Petrache o celebritate în presa interbelică? Din cuvânt în cuvânt, comunicarea orală devenind, și secole mai târziu, eficientă la fel. Primii care l-au imortalizat în scris au fost surprinzător, Brunea Fox și Samson Abramovici – din ironia sorții, evrei. Erau în drum către Băile Olănești când au aflat de la un vecin de compartiment, un preot din Maglavit, despre minunile lui Lupu. Sensualitatea evenimentului a fost rapid identificată și exploatată. Ziarul „Dimineața“, în ediția din 25 iunie 1935 (cu un tiraj amplu pentru acele timpuri – peste 200.000 de exemplare), a publicat reportajul celor doi: „Un om care a vorbit Vineri cu… Dumnezeu”.

Petrache ținea deja discursuri, de obicei după cele de la biserică, sub supravegherea preoților. Reporterii au observat imediat agitația comunității: „Aglomerația era de nedescris: automobile, căruțe, săteni călare și oameni cu sacoșe în spate se înghesuiau pe drum, dorind să ajungă cât mai repede în locul unde Dumnezeu a coborât pe pământ. Toate satele din împrejurimi erau în efervescență. Satul locuirile au uitat de munca câmpului și de necazurile secetei pentru a discuta animat în mijlocul drumului despre minune.” Primarul comunei, uimit de prezența jurnaliștilor, s-a oferit să-i conducă acasă la Petre Gheorghe Lupu, unde nu doar că au găsit o mulțime de oameni, dar au fost primiți ostil, sătenii fiind convinși că bucureștenii intenționau să-i facă rău „alesului lui Dumnezeu”.

După ce i-au convins că au intenții bune, jurnaliștii au intrat în casă și l-au întâlnit pe Petrache, care a început imediat să-și relateze povestea.

După discuțiile cu el, reporterii din București au cerut informații în sat; primul, parohul Bobin: „Dacă altcineva ar fi relatat aceste povești, n-aș fi crezut, dar pe Petrache îl cred. Este un om religios și cinstit. De când sunt în sat n-am auzit nimic rău de el. El respectă toate posturile și Vinerea nu mănâncă nimic…”.

Exploatarea unui fenomen

Și de aici înainte, faima! Petrache Lupu a acaparat spații întinse în ziarele din România, dar și în presa străină. Fenomenul trebuia exploatat, deci s-a declanșat o amplă campanie de promovare a „sfântului” de la Maglavit: de la reportaje și interviuri la cărți și broșuri cu un mesaj religios profund.

Presa a scris, iar oamenii au continuat să vină sute, mii în satul de pe malul Dunării. Petrache Lupu a mai întâlnit „Moșu” în diverse ipostaze sau locuri, dar a avut și o revelație mai puțin plăcută: însuși Diavolul. Conform consemnărilor preotului Bobin, începutul lunii august Lupu a relatat că „i s-a arătat în dreapta, plutind deasupra copacilor, un chip monstruos de forma unui om, dar întunecat, urât, cu nas lung și răsucit, care plutea prin aer. Acesta cred că era diavolul. Diavolul m-a întrebat «Ce mi-ai făcut tu să am rămas cu lume atât de rea?». I-am răspuns: «Nu eu, ci Dumnezeu»”. După această întâlnire, Petrache a relatat că demonul l-a întrebat: „Adevărat, cine este Dumnezeu?”.

14 septembrie 1935, la Maglavit, au venit în jur de 100.000 de oameni pentru a asista la punerea pietrei de temelie a unei viitoare biserici. Această construcție a fost finalizată ulterior, cu ajutorul finanțărilor unui cunoscut om de afaceri din România. În afara maşinilor şi a căruţelor, trei trenuri cu câte 25 de vagoane au adus pelerini din toate regiunile ţării. O mulțime neîntreruptă de lume curgea spre si dinspre Maglavit. Episcopul a comentat despre fenomen. Câmpul era plin de oameni, majoritatea bolnavi, iar ceilalți, curioși sau investigator cu privire la fenomens. În urma acestui fenomen a dezvoltat „Fenomenul Maglavit“, comparabil cu cel de la Lourdes, unde apărea Fecioara Maria. Se pare că primarul satului abia aştepta să ajungă la stație pentru a intra în sat.

Cu toate acestea, există multe mărturii ale vremii referitoare la mizeria extraordinară de pe terenurile Maglavit, având în vedere neglijența autorităților române, care au permis dezvoltarea acestui fenomen fără a asigura un cadru civilizat și protector. Totul s-a întâmplat fără reguli și ordine: boli contagioase mixte, oameni slăbiți care dormeau pe câmpuri, care plecau mai bolnavi decât au venit, unii chiar au murit acolo, conform unor surse, din cauza necredinței.

Spovedania „sfântului“?

Deși fenomenul s-a diminuat odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Petrache Lupu nu a fost ignorat de autorități. Conform relatărilor, Mareșalul Antonescu l-a trimis pe front pentru a da speranță soldaților, iar comuniștii l-au urmărit. Ce conținea dosarul „sfințeniei” de la Securitate? Peste 100 de file, care consemnau informațiile până la începutul anilor 1940. Conform acestora, Petrache nu ar fi avut simpatii politice evidente, dar deținea tablouri cu personaje importante și era vizitat adesea de legionari.

În 1949, Petrache Lupu este arestat de comuniști, în urma unui discurs ținut cu ocazia Adormirii Maicii Domnului, în care a予vestite schimbarea guvernului. În 1949, în urma unui discurs ținut cu ocazia Adormirii Maicii Domnului, în care a予vestite schimbarea guvernului, Petrache Lupu a fost arestat de comuniști. Cu câteva luni înainte, el ar fi spus că „în anul 1950 va fi o mare vărsare de sânge“, iar pe 24 iulie că „răsbunarea Moşului va dura două luni/…/ Moşul s’a supărat pe oameni pentru că l-a făcut beţiv, bolnav şi afemeiat şi că în curând îşi va arăta răzbunarea sa împotriva lumii“. Comuniștii l-au acuzat de „propagare deșănțare mincinoasă” și de „misticism și superstiții”.

În dosarul Securității se găsesc declarații ale lui Petrache Lupu – adevărul, sau o interpretare a evenimentelor nu este sigur. Este clar că ciobanul l-a acuzat pe preotul Bobin că l-ar fi pus să spună că s-a întâlnit cu „Moșu” și că ar fi profitat financiar de pe urma fenomenului.