Echilibrul bugetar, o prioritate urgentă. „În România, sărăcia extremă este mai răspândită decât în statele balcanice din afara UE, iar situații comparabile se întâlnesc doar în țări sărace din America Latină. Ce este „europenist” în acest context?”, subliniază Cornel Ban, profesor de economie politică internațională la Copenhagen Business School.
- Până în prezent, în România, „reformele au fost obstrucționate din interior de grupuri de interese”, susține Ban, un economist de origine română cu o orientare de stânga.
- „Fără aderarea la UE, am fi fost o țară mult mai săracă”, afirmă el, adăugând că acum ne putem recupera doar prin îmbunătățirea colectării fiscale, prin reformarea aparatului de stat și prin creșterea impozitelor, însă nu aşa încât să afecteze puternic populația.
- O soluție prea gravă ar periclita democrația, putând duce la ascensiunea extremismului de dreapta, avertizează expertul.
– Românii, domnule Cornel Ban, se tem că impozitele pe locuințe vor crește.
– Locuințele sunt impozitate progresiv în întreaga lume. În SUA, la o proprietate de 300.000 de euro se pot plăti între 1.200 și 15.000 de dolari anual ca taxe, în funcție de stat. În România, putem percepe taxe mai mari, mai ales la locuințele secundare și terțiare.
Majorări la locuințele ulterioare, nu la prima rezidență
– Sunteți pentru creșterea impozitelor la locuințe?
– Inițial, locuința principală ar trebui protejată sau supusă la un nivel taxabil rezonabil, de exemplu, valoarea unei apartamente cu patru camere în centrul unui oraș mare.
În schimb, pentru a doua și a treia locuință, taxele trebuie crescute progresiv. Ideal ar fi ca aceste impozite să se bazeze pe valoarea de piață a imobilelor, după modelul Olandei sau al țărilor nordice, unde există un sistem digital sofisticat de evaluare.
Din păcate, lipsa unui cadastru complet și a bazelor de date centralizate în România ne obligă deocamdată la soluții mai simple: taxare în funcție de numărul de proprietăți, cu rate crescătoare pentru fiecare locuință suplimentară.
Imperiul Habsburgic, în secolul al XIX-lea, a cadastrat Ardealul și Banatul, cu o viteză semnificativ mai mare decât administrația digitalizată din România de astăzi, în ciuda investiției gigantice din PNRR și a sectorului tehnologic digital, care depășește 10 miliarde de euro.
– Care ar fi rezultatele?
– Această reformă ar avea efecte pozitive în lanț: generarea de venituri suplimentare pentru bugetele locale, stimularea plasării pe piață a locuințelor nelocuite și, pe termen mediu, echilibrarea pieței imobiliare prin reducerea prețurilor la chirii și vânzări datorită creșterii ofertei.
O discuție evitată: impozitarea marii averi
– Cum stăm cu impozitarea averii semnificative?
– În Statele Unite, un impozit de 2% pe averile peste 50 de milioane de dolari, crescând la 3% pentru cele peste un miliard de dolari, propus de senatoarea Elizabeth Warren, ar viza aproximativ 75.000 de gospodării miliardare.
Chiar și aşa, această măsură ar putea contribui anual doar cu 1% la PIB-ul SUA. În Uniunea Europeană, o taxă similară aplicată ar putea genera între 200 și 250 de miliarde de euro anual.
La noi, discuția e evitată din motive de populism neoliberal. În alte contexte, tehnocrația o respinge din cauza inefficienței fiscale. În România, implementarea ar fi și mai anevoioasă, datorită unui aparat de stat mai slab și unui segment mai mic de super-bogați.
Taxele pe avere sunt complexe chiar și în statele europene cu sisteme fiscale performante. Personal, cred că, în privința principiilor economice, chiar o taxare simbolică ar fi un punct de plecare.
Impozitarea veniturilor de capital
– De unde mai pot veni venituri?
– O altă zonă cu potențial, care nu generează opuneri ideologice ca impozitarea averii, este taxa pe câștigurile de capital, inclusiv cele din vânzarea de imobile.
Aceste câștiguri sunt concentrate în segmentul superior al populației și, în alte ţări, pot reprezenta între 1 și 2% din PIB. Chiar și o taxă moderată de 15-16% ar putea aduce între 0,1 și 0,3% din PIB la buget.
Este o măsură justă care nu afectează consumul și investițiile productive, dar contribuie la o repartizare mai echitabilă a taxelor.
Personal, cred într-o taxare mai fermă, popularizând rezultatele, pentru că societatea are nevoie de dovezi că cei cu venituri mari sunt asociate la plată.