Bratislava, Slovacia. O vară cu caniculă. Un oraș superb, liniștit, cu oameni prietenoși, o atmosferă plăcută și hrană delicioasă. Dar astăzi vorbim despre fotbal. Despre echipa națională și o poveste specială.
- Jurnal de Euro U21 este un proiect original. Unul dintre jurnaliștii implicați în Euro 2025 va prezenta detalii interesante, experiențe inedite ale jurnalismului direct de la eveniment.
- Andrei Crăițoiu, membru de multă vreme al echipei Gazetei, cu un Campionat Mondial, două Campionate Europene și două Campionate Europene Under 21 în palmares, știe că fiecare detaliu contează.
Este vorba despre un om care merită atenție, ascuns de lumina reflectoarelor. Este piatra de temelie din „spatele scenei”, din spatele jucătorilor, din vestiar, unde munca este la fel de importantă ca pe teren.
Este vorba despre o poveste din cantonamentul echipei naționale Under 21 din Slovacia, unde ne-am calificat pentru a patra oară consecutiv și unde, în ciuda evoluției curajoase, am fost puși la încercare.
Amintiri pentru albumul personal
El este omul care este mereu primul la teren și primul care îi așteaptă pe jucători în vestiar. „Pregătește” mușchii jucătorilor înainte de antrenamente și înainte de meciuri. Toți fotbaliștii și membrii staffului îl numesc afectuos „Nea”.
La englezi este „Sir”, la noi sunt „Nea Mircea”, „Nea Mitică”, „Nea Gigi”, „Nea Puiu”. Astăzi e vorba despre unul dintre ei: Nea Puiu.
Vladimir Foia, cunoscut drept Nea Puiu, maseurul veteran al delegației echipei naționale de tineret a României la Campionatul European din Slovacia, are 68 de ani și l-am întâlnit în prima zi, la Bratislava, la antrenament.
Într-o dimineață, l-am văzut îmbrăcat în echipamentul naționalei, cu un aparat mic în mână. Se plimba pe străzile istorice. „Amintiri pentru albumul meu”, mi-a spus zâmbind.
„Acum, în aparat, am cam 1.300. Trebuie să le ordonez când ajung la București. Aici sunt amintirile mele”, a continuat.
„Erau niște sportivi foarte puternici pe sală”
„Nea Puiu” este un fost halterofil de performanță român. A obținut locul 5 la Campionatul Național în anii ’70 și a fost coleg de generație cu Nicu Vlad și Petre Becheru.
„Am fost legitimat la Steaua și la Rapid. De când eram copil, eram pasionat de concursurile de forță. Făceam lupte cu colegii”, își începe povestea.
Cum a ajuns la haltere și nu la alt sport? „Un prieten m-a convins să încerc, dar, sincer, nu mi-a plăcut deloc. Erau niște sportivi foarte puternici pe sală”, continuă.
„Cand i-am văzut cum aruncau cu barele alea de la haltere pe jos… Doamne! Am avut senzația că era o închisoare din timpul Inchiziției… Nu mi-a plăcut absolut deloc.Dar, cu timpul, am apreciat sportul”, mai spune domnul Foia.
În fiecare zi sunt în sala de forță, indiferent unde mă aflu. Chiar dacă am 68 de ani, nu lipsesc niciodată. Asta mă ține în formă. Nu mai ridic ca în tinerețe, dar mă antrenez și acum cu greutăți de 70-80 de kilograme. Mă descurc. Ha, ha, ha!
Vladimir Foia, maseurul echipei naționale U21
„La echipa națională mă simt ca acasă! Cea mai mare bucurie”
„Nea Puiu” este maseurul echipei naționale și, de peste trei decenii, îi pregătește pe tinerii sportivi înainte de antrenamente și meciuri. Este ca un tată pentru jucătorii săi.
„De 23 de ani sunt la echipa națională și aici mă simt ca acasă! E cea mai mare bucurie când avem meciuri, deplasări. Nicăieri nu m-am simțit mai bine ca aici.Jucătorii, stafful, colegii, toți oamenii mă fac să mă simt bine”, dezvăluie Vladimir Foia.
Primul contact cu lotul de tineret l-a avut în 1996. „Nea Grigore Sichitiu m-a adus, iar antrenor era Victor Pițurcă. Am stat doar câteva luni și m-au trimis acasă. Dar, după șase ani, am revenit”, povestește acesta.
„Am lucrat cu Ilie Dumitrescu, Nicolae Manea, Emil Săndoi, Bogdan Stelea, Mihai Teja, Mirel Rădoi, Adrian Mutu, Florin Bratu, și acum cu Daniel Pancu. Pe Rădoi și pe Mutu i-am cunoscut și ca jucători”, îmi spune maseurul.
„Am trăit momente frumoase și m-am bucurat de fiecare dată de oamenii minunați pe care i-am cunoscut. Nici nu aș putea să-i descriu pe toți în cuvinte”, spune el.
Dialogul se încheie și Nea Puiu „fuge” să-i pregătească pe tinerii fotbaliști pentru antrenament și pentru ultimul meci.
E povestea unui om important, dar pe care publicul nu îl vede, nu îl cunoaște, dar care contează enorm într-o echipă. Domnul Puiu!