
Articol de Remus Dinu – Publicat joi, 24 iulie 2025 / Actualizat joi, 24 iulie 2025
Pitești, fără stadion, dar cu nouă bază sportivă modernă
Pitești amână temporar construirea stadionului modern din Trivale, în urma măsurilor de austeritate guvernamentale. Lucrările sunt suspendate până cel puțin în iulie 2026, iar 20% din costuri vor fi acoperite de la bugetul local.
În paralel, este finalizat un centru sportiv modern în Parcul Ștrand, construit cu fonduri de la Compania Națională de Investiții. Complexul, inaugurat joi, 24 iulie, are o valoare de 3.769.952,93 lei fără TVA (aproximativ 750.000 de euro).
Complexul cuprinde un teren de fotbal de dimensiuni reduse, o sală de recuperare sportivă, vestiare și o tribună acoperită cu 190 de locuri. Proiectul este destinat în principal competițiilor sportive pentru tineret și antrenamentelor.
Centrul sportiv, aproape de „Maracana piteșteană”
Complexul se află în apropierea locului unde Nicolae Dobrin a început cariera fotbalistică. Soția „Prințului din Trivale” a participat la inaugurarea lucrărilor. Statuia lui Dobrin va fi amplasată în curând în noua bază sportivă.
Specificații tehnice
– Teren fotbal de dimensiuni 35 x 45 m;
– Sală de recuperare sportivă, cu specificații funcționale;
– Vestiare dedicate;
– Tribună acoperită cu 190 locuri, realizată din structuri metalice, acoperiş policarbonat; scaune fixe violet, materiale durabile.
Infrastructura sportivă din Pitești se îmbogățește cu acest complex excelent dotat! Finanțat prin Compania Națională de Investiții, proiectul include un teren de fotbal de 35 m x 45 m, o sală de recuperare, vestiare și o tribună cu 190 de locuri. Mulțumiri Companiei Naționale de Investiții și domnului ministru.
– Cristian Gentea, primarul Pitești
Primarul Gentea critică măsurile guvernamentale
Primarul Cristian Gentea a criticat recent măsurile guvernului, care afectează direct demararea lucrărilor la stadionul din Trivale.
„În timp de criză, este ușor să se reducă investițiile publice. Dar liderii adevărați trebuie să stimuleze economia și să îmbunătățească calitatea vieții cetățenilor. Austeritatea excesivă a guvernului a redus drastic investițiile publice, iar efectele se văd deja. …
Situația actuală este similară perioadei dificile din 2014. Ne confruntăm cu o viziune care prioritizează doar restrângerea investițiilor, fără a gândi la viitorul economic sau sportiv.














